Pieton lovit de un automobil în Cahul. Acesta traversare neregulamentară și se afla în stare de ebrietate

Pieton lovit de un automobil în Cahul. Acesta traversare neregulamentară și se afla în stare de ebrietate

Un accident rutier s-a produs în seara zilei de 21 ianuarie, în jurul orei 21:50, în apropierea Centrului Multifuncțional din Cahul, unde un pieton a fost lovit de un automobil în timp ce traversa strada neregulamentar.

Potrivit informațiilor preliminare, victima nu se afla pe trecerea pentru pietoni, iar în urma testului s-a constatat că era în stare de ebrietate. Șoferul implicat în incident a fost testat cu aparatul Dräger, rezultatul indicând că nu consumase alcool.

Pietonul a fost preluat de un echipaj medical de urgență și transportat la Spitalul Raional Cahul, unde se află internat sub supraveghere medicală.

Poliția a demarat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului. 

Anunțuri de pe piatasud.md

În acest context vă reamintim importanța respectării regulilor de circulație, în special traversarea regulamentară a străzilor, pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur.

Pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă, riscurile cresc considerabil. Pietonii care traversează neregulamentar devin greu vizibili pentru șoferi, iar o clipă de neatenție poate duce la consecințe tragice.

Traversați doar pe la trecerile de pietoni și asigurați-vă temeinic înainte de a păși pe carosabil.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru