Comisia de concurs a anunțat rezultatele etapei de evaluare a dosarelor depuse pentru ocuparea funcției de administrator al Întreprinderii Municipale „Piața Centrală” Cahul. În urma examinării documentelor, un singur candidat a întrunit condițiile necesare pentru a fi admis la proba-interviu.
Este vorba despre Igor Schin, care va participa la următoarea etapă a concursului – interviul de evaluare a viziunii privind dezvoltarea și administrarea pieței centrale din Cahul.
Proba interviului va avea loc luni, 30 iunie 2025, începând cu ora 15:00, în Sala de ședințe a Primăriei municipiului Cahul, situată la etajul IV.
Reamintim că pe 6 mai, Primăria municipiului Cahul a anunțat lansarea concursului public pentru ocuparea funcției de administrator al Întreprinderii Municipale „Piața Centrală”, apoi l-a prelungit până la data de 19.06.2025.
Igor Schin a ocupat anterior funcția de director ÎM „Piața Centrală” Cahul.