Publică un anunț
piatasud.md

Cetățenii pot solicita eliberarea cazierului judiciar prin platforma MDelivery

Cetățenii pot solicita eliberarea cazierului judiciar prin platforma MDelivery

Cetățenii Republicii Moldova pot solicita eliberarea cazierului judiciar, cazierului detaliat și celui contravențional prin platforma MDelivery. Serviciul va asigura livrarea documentului atât în țară, cât și peste hotare, transmite MOLDPRES.

În cadrul evenimentului de astăzi de lansare a serviciului, ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco, a menționat că inițiativa face parte din strategia de digitalizare și dezvoltare a instituției.

„Suntem bucuroși că ne-a reușit atingerea acestui obiectiv, deoarece eliberarea cazierului judiciar este unul dintre cele mai solicitate servicii. Ne propunem ca în următorii doi ani să implementăm cel puțin 30 de servicii digitalizate – cele mai solicitate în rândul cetățenilor. Pentru moment, 13 deja au fost create cu succes. În următoarea perioadă ne propunem să digitalizăm procesul de documentare a contravențiilor, extinderea serviciului de monitorizare video pe drumurile naționale și procesarea rapidă a informației. Pentru realizarea acestor obiective avem nevoie de echipamente moderne, de aceea suntem în proces de dialog cu partenerii pentru a primi suport în acest sens”, a spus Ana Revenco.

La rândul său, directorul Agenției de Guvernare Electronică, Olga Tumuruc, a afirmat că MDelivery este o platformă digitală modernă ce conectează prestatorii de servicii publice cu cei de servicii poștale și facilitează accesul persoanelor fizice și juridice la obținerea documentelor.

„Prețul serviciului de livrare în Republica Moldova este de circa 30 de lei, în afara țării – aproximativ 100 de lei. Începând cu 1 iulie curent, prin intermediul MDelivery au fost livrare peste 600 de acte. Totodată, în luna octombrie – perioada de testare a serviciului, au fost livrate peste 120 de caziere, inclusiv peste hotarele țării. Asigurăm cetățenii că în cadrul operațiunilor sunt respectate toate datele cu caracter personal”, a subliniat Tumuruc.

Cazierul judiciar poate fi solicitat prin accesarea adresei – servicii.gov.md.

Articole similare