Consilierii municipali taie fondurile pentru Bugetarea participativă. Aleșii vor raport

Consilierii municipali taie fondurile pentru Bugetarea participativă. Aleșii vor raport

Consilierii municipali Cahul au aprobat reducerea a 1,5 milioane de lei de la Bugetarea Participativă.

Consilierul municipal Marcel Cenușă a solicitat deja informații detaliate privind modul în care au fost gestionate fondurile alocate pentru bugetarea participativă în anii anteriori, invocând dreptul la acces la informație de interes public.

,,Acessul la informația de utilitate publică prevede că responsabilii sunt obligați în 10 zile sa dea informația respectivă”, a menționat Marcel Cenușă.

Primarul Nicolae Dandiș a fost împotriva acestei decizii, precizând că municipiul Cahul a fost primul care a preluat această inițiativă, numită ,,Bugetarea participativă”.

Programul de Bugetare Participativă în mun. Cahul a demarat în anul 2019, imediat după alegerile locale a fost aprobat regulamentul prin care s-au stabilit principalele reguli de joc și suma de 1 milion de lei ce urma să fie investită după voința cetățenilor. Ideea de bază a acestui program este de a oferi cetățenilor dreptul de a se implica în procesul bugetar, a propune idei de proiecte, de a alege pe cele mai bune, ca autoritățile să le implementeze.

Articole similare