Publică un anunț
piatasud.md

Deschiderea Primului Centru de Tineret din raionul Cantemir!

Deschiderea Primului Centru de Tineret din raionul Cantemir!

La 30 mai 2024, a avut loc inaugurarea primului Centru de Tineret din raionul Cantemir, situat în satul Lingura, unul dintre partenerii proiectului „Împuternicirea Tinerilor din Mediul Rural – #YEP”, derulat între 2020 și 2024. Scopul acestui proiect este să mobilizeze și să pregătească tinerii din 30 de comunități rurale, aproximativ 300 de tineri anual, pentru a deveni cetățeni responsabili și promotori ai schimbării pozitive în comunitățile lor.

Prin intermediul acestui proiect, tinerii sunt încurajați să se implice în viața publică a localității lor, construind parteneriate intercomunitare și contribuind la identificarea și soluționarea problemelor de tineret la nivel local. Obiectivul principal al proiectului este să împuternicească tinerii din mediul rural din Moldova, facilitându-le participarea activă în viața comunitară și echipându-i pentru a contribui la dezvoltarea comunităților lor.

Centrul, foarte necesar, va servi tinerii din satele Lingura, Tartaul și Cîrpești, raionul Cantemir, oferindu-le un spațiu dedicat pentru întâlniri și activități diverse. La ceremonia de deschidere au participat primarul satului Lingura, tineri, consilieri locali, reprezentanți de la Ambasada SUA și președintele raionului Cantemir.

,,La acest centru, tinerii vor putea participa la o gamă largă de activități, de la jocuri de societate până la ateliere de scriere de proiecte. Este locul perfect pentru a socializa, învăța lucruri noi și a dezvolta inițiative care vor avea un impact pozitiv asupra comunității”, a adăugat Natalia Dobrota, consilier local și coordonatoarea Centrului.

Deschiderea acestui centru este rezultatul unei idei de proiect câștigate de echipa „Tinerii Moldovei” (formată din tineri din Lingura și Tartaul) în cadrul primului Hackathon din mediul rural, desfășurat în vara anului 2022, la care au participat 12 echipe.

Programul de Împuternicire a Tinerilor din Mediul Rural (Youth Empowerment Program – YEP) este un proiect implementat de Institutul pentru Inițiative Rurale (iRi) pe durata a  4 ani (2020-2024), proiect finanțat de Departamentul de Stat al SUA, implementat în colaborare cu Great Lakes Community Action Partnership (GLCAP) din Ohio, organizație non-guvernamentală din SUA. Proiectul beneficiază și de contribuția din partea Administrației Publice Locale Lingura și ONG-ul local „Lingureni cu suflet mare”.

Articole similare