Din luna decembrie, folosirea telefonului mobil la lecții va fi interzisă prin lege

Din luna decembrie, folosirea telefonului mobil la lecții va fi interzisă prin lege
© Imagine simbol

Elevii nu-și vor mai putea folosi telefoanele mobile în timpul orelor de clasă începând cu luna viitoare, a anunțat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, transmite moldova.europalibera.org.

Într-o transmisiune în direct pe rețelele sociale pe 8 noiembrie, oficialul a vorbit despre reglementarea utilizării telefoanelor mobile în școli, care urmează să fie introdusă până la finele anului în Codul Educației.

Modificările urmează să fie aprobate pe 20 noiembrie la ședința Guvernului, după care vor ajunge în Parlament pentru a fi introduse în legislație.

„În primele săptămâni din decembrie o să avem deja pusă în lege această prevedere. În paralel am pregătit și instrucțiunea. Totul este gata, ne mișcăm”, a precizat Perciun.

Anunțată inițial în august, inițiativa de modificare a Codului Educației pentru interzicerea utilizării telefoanelor mobile la ore urma să fie aplicată din septembrie, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat.

Ministrul Educației, Dan Perciun a spus Europei Libere că amânarea introducerii acestei interdicții s-a datorat obținerii cu întârziere a avizelor necesare.

În unele școli din R. Moldova există o asemenea interdicție, prevăzută, însă, doar în regulamentul intern al instituțiilor de învățământ.

Articole similare