FOTO// Creșa-Grădiniță nr.8 „Prichindel” din Cahul, celebrează „Planeta Pământ-Casa mea și a ta!”
La 15 mai, în cadrul Creșei-Grădiniță nr. 8 „Prichindel” din Cahul, s-a desfășurat activitatea „Planeta Pământ, casa mea și a ta”, dedicată Sărbătorilor Pascale și primăverii, în care au fost implicați cei cca. 300 de copii care frecventează această instituție. La eveniment a participat și consulul general al României, Gabriel Nicola.
„Prichindeii” au oferit un spectacol de muzică, dans și poezie, dedicate temelor vizate, în prezența unui numeros public și a reprezentanților Episcopiei Basarabiei de Sud, Primăriei Municipiului Cahul, altor grădinițe din Republica Moldova și România (Brăila și Galați) și colaboratori ai instituției. Prin prestația lor artistică, micuții au transmis mesaje importante despre importanța protejării mediului înconjurător și despre bucuria primăverii.
Menționăm că Creșa-Grădiniță nr. 8 „Prichindel” din Cahul este recent renovată, beneficiind în acest sens de importante fonduri provenite din România și de la Uniunea Europeană. Astfel, copiii se bucură acum de un mediu modern și confortabil, propice dezvoltării și punerii în valoare a abilităților lor.