În R. Moldova sunt 66 de cazuri de COVID-19

În R. Moldova sunt 66 de cazuri de COVID-19

Numărul cazurilor de COVID-19 în R. Moldova este în continuare de 66, dintre acestea 31 sunt de import și 35 cu transmitere locală.

Cele mai multe cazuri de infectare cu noul coronavirus se înregistrează în municipiul Chişinău, urmat de raioanele Hânceşti, Soroca, Ialoveni, Sângerei ş.a. Anunțul a fost făcut sâmbătă de ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Viorica Dumbrăveanu,  după şedinţa Punctului Focal, transmite MOLDPRES.

Oficialul a atenţionat că „statistica arată că în zilele de odihnă creşte numărul de infectare cu transmitere locală” şi a chemat la responsabilitate şi solidarizare civică pentru a ieşi din criza COVID-19.

Totodată, ministrul a reiterat recomandările care trebuie respectate de fiecare persoană. „Evitați locurile publice. Păstrați distanța socială de minim un metru şi ieşiţi numai la necesitate vitală, iar cei care aţi revenit din țările cu risc sporit de infecție sau aţi contactat cu o persoană infectată, autoizolați-vă la domiciliu pentru 14 zile, inclusiv de membrii familiei și contactați medicul de familie. Măsurați temperatura corpului de trei ori pe zi, spălați-vă cât mai des pe mâini cu apă și săpun, respectați eticheta tusei şi stați acasă!”, a prevenit Viorica Dumbrăveanu.

Ministrul a îndemnat cetățenii să respecte recomandările autorităților și să nu complice activitatea sistemului medical și a medicilor, iar la primele simptome de boală, precum tuse, febră, eliminări nazale, să apeleze Serviciul 112.

În perioada 17 martie-15 mai 2020, pe întreg teritoriul Republicii Moldova este declarată stare de urgenţă. Pe durata stării de urgenţă, Comisia Națională pentru Situaţii Excepţionale emite dispoziţii în vederea punerii în aplicare a mai multor măsuri, care sunt obligatorii şi executorii pentru conducătorii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, ai agenţilor economici, instituţiilor publice, precum şi pentru cetăţeni şi alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova.

Articole similare