Maia Sandu a fost învestită pentru al doilea mandat de președintă a Republicii Moldova

Maia Sandu a fost învestită pentru al doilea mandat de președintă a Republicii Moldova
© Sursa: radiomoldova.md

Maia Sandu a depus astăzi, 24 decembrie, jurământul pentru cel de-al doilea mandat de președintă a Republicii Moldova, în cadrul unei ceremonii oficiale desfășurate la Palatul Republicii. Astfel devine primul politician din Republica Moldova ales, prin vot direct, pentru două mandate succesive de președinte, transmite radiomoldova.md.

Amintim, scrutinul din 20 octombrie a fost al cincilea exercițiu electoral de la declararea independenței Republicii Moldova prin care cetățenii au ales prin vot direct șeful statului. Primul președinte ales de popor a fost regretatul Mircea Snegur, în 1991.

La alegerile din 1996 acesta a fost devansat în turul 2 de Petru Lucinschi. În 2020 Parlamentul a schimbat Constituția modificând procedura de alegere a șefului statului. Astfel, începând cu Vladimir Voronin, în 2001, șeful statului era ales cu votul a 61 de deputați. După cel de-al doilea mandat a lui Voronin încheiat în 2009 au urmat trei ani de interimate la Președinție.

Ulterior, în 2012, după lungi negocieri politice Parlamentul l-a ales pe Nicolae Timofti. În martie 2016 Curtea Constituțională a restabilit dreptul cetățenilor de a-și alege președintele prin vot direct. Astfel, că la scrutinul din 30 octombrie 2016 actuala președintă Maia Sandu a pierdut în fața contracandidatului său Igor Dodon, dar patru ani mai târziu l-a învins cu o diferență impunătoare de scrutine.

La alegerile din 20 octombrie curent, Maia Sandu a obținut peste 55 la sută din voturile exprimate.

Articole similare