Publică un anunț
piatasud.md

O ciclistă care a participat la mai multe ediții ale Jocurilor Olimpice, obținând 7 medalii, a fost găsită moartă în propriul apartament

O ciclistă care a participat la mai multe ediții ale Jocurilor Olimpice, obținând 7 medalii, a fost găsită moartă în propriul apartament
© Sursa: arhiva personală

Daniela Larreal Chirinos, o ciclistă care care a participat la mai multe ediții ale Jocurilor Olimpice, a fost găsită fără suflare în casa sa. Fosta sportivă lucra la un hotel din SUA, dar nu a mai apărut la muncă. Motiv pentru care colegii săi au început să-și pună întrebări. Ulterior, după ce nu au reușit să dea de urma ei, aceștia au alertat autoritățile.

Polițiștii s-au deplasat la apartamentul Danielei din Las Vegas vineri, 16 august. Când au intrat avea să afle adevărul crunt! Fosta sportivă era moartă. Potrivit anchetatorilor, Daniela Larreal Chirinos își pierduse viața încă de pe 11 august, colegii ei anunțând autoritățile pe 12 august, potrivit Fox Sports.

Surse apropiate investigației au precizat că fosta ciclistă de 50 de ani ar fi murit din cauza asfixierii. Potrivit medicilor legiști, în urma autopsiei făcute, s-a descoperit faptul că aceasta avea resturi solide de mâncare în esofag, sugerând că a murit înecată. Răspunsul oficial al poliției nu a venit însă încă. 

Menționăm că Daniela Larreal Chirinos a fost una dintre cele mai distinse sportive ale Venezuelei. A concurat în cariera sa la nu mai puțin de 5 ediții ale Jocurilor Olimpice: Barcelona (1992), Atlanta (1996), Sydney (2000), Atena (2004) și Londra (2012).

Avea 4 diplome în ciclism pe pistă, fiind singura reprezentantă a ciclismului venezuelean din 1990 până în 2012. În ceea ce privește medaliile, fosta sportivă a fost decorată la: Jocurile din America Centrală din 1990 (argint), Jocurile Panamericane din 2003 (dublu argint), Jocurile din America Centrală și Caraibe din 2002 (triplu aur și un argint).

Articole similare