Peter Michalko: Este posibilă schimbarea spre bine
Peter Michalko- Șeful Delegației UE în Republica Moldova a vizitat orașul Cahul la 23 iunie, unde a discutat cu primarului orașului- Nicolae Dandiș, despre cum sunt implementate proiectele din cadrul acestui program. Despre acest program ne-a vorbit și în cadrul emisiuni inDIRECT.
„Am văzut că lucrările în parc, care este foarte frumos, continuă și foarte curând cetățenii se vor bucura de un spațiu public frumos și plăcut” a declarat Peter Michalko.
Amintim că renovarea parcului central Grigore Vieru, este un proiect mare pentru orașul Cahul care se relizează datorită programului EU4Molodova: Regiuni-cheie. Suma totală a acestui proiect este de 12 milioane lei dintre care 1,8 milioane lei este contribuția bugetului local. Acest program va mai dura aproximativ 2 ani. Vor avea loc multe proiecte și activități.
Câteva proiecte se desfășoară în prezent, precum Apa și canalizare, Iluminarea orașului. La fel, și Grădinița Prichindel este în renovare. Schimbările țin de reparația acesteia, de eficiența energetică, schimbarea acoperișului, dar și dotarea cu mobilier și materiale educaționale, de asemenea sunt susținute din fondurile europene.
„Și generația viitoare, dar și generația de astăzi să poată vedea că este posibilă schimbarea spre bine și să se bucure de condiții la standarde noi, europene, precum sunt și în alte orașe și sate europene” afirmă Peter Michalko.
Uniunea Europeană acordă o atenție sporită și grupurilor de acțiune locală (GAL). Acestea acoperă 35% din zonele rurale a întregii țări și numărul lor crește în continuare.
„Pregătesc proiecte nu neapărat foarte mari, dar care în mod profund schimbă condițiile de trai” susține Peter Michalko.
În acest an demarează un program nou pentru întreaga țară în suținerea autorităților publice locale. Fondurile disponibile ating suma de 16 mln. euro, dar în perspectivă se planifică creșterea aceste sume.
Întrebat despre alegerile parlamentare anticipate care urmează să aibă loc pe 11 iunie, Peter Michalko a declarat: Așteptările de la acest scrutin sunt: să aibă loc un proces electoral liber, va fi corect, va fi transparent; să fie exprimată voința poporului, să fie respectat faptul că cetățenii sunt stăpâni în țară”.
Acest articol este produs cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului „Creșterea gradului de transparență a 5 autorități publice locale din raionul Cahul”, implementat de A.O. „Cahul 2030” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.