Consiliul municipal Cahul se va întruni în ședință ordinară joi, 4 iunie 2026, începând cu ora 10:00, în sala de ședințe a Primăriei municipiului Cahul, etajul IV.
Potrivit ordinii de zi, consilierii municipali urmează să examineze 37 de proiecte de decizie ce vizează domenii precum administrarea patrimoniului public, activitatea întreprinderilor municipale, urbanismul, infrastructura, educația și sportul.
Printre cele mai importante subiecte incluse pe agenda ședinței se numără prezentarea rapoartelor de activitate pentru anul 2025 ale întreprinderilor municipale și societăților comerciale din subordinea administrației publice locale, inclusiv SA „Apă-Canal Cahul”, ÎM „Piața Centrală”, ÎM Gospodăria Comunal Locativă Cahul și Întreprinderea Municipală de Construcție a Drumurilor și Spațiului Locativ Cahul.
De asemenea, consilierii vor examina proiectul privind ajustarea tarifelor pentru serviciile publice de gospodărie comunală prestate de ÎM Gospodăria Comunal Locativă Cahul, precum și raportul privind executarea bugetului municipiului Cahul pentru anul 2025.
Pe ordinea de zi figurează și mai multe proiecte legate de administrarea terenurilor și patrimoniului public, inclusiv delimitarea terenurilor proprietate publică, expunerea unor terenuri la licitație, schimbul bunurilor imobile și elaborarea documentației de urbanism.
Totodată, aleșii locali vor analiza proiecte privind implementarea unor investiții locale, printre care reabilitarea ecosistemului Lacului „Frumoasa” și reparația capitală a două grupe-creșă din cadrul IET nr. 4 „Zâmbetul”.
În cadrul ședinței urmează să fie discutate și acorduri de colaborare între Primăria municipiului Cahul și mai multe organizații sportive, inclusiv AO Clubul Sportiv „OLIMP-VETERAN” și AO „Clubul Municipal de Fotbal Cahul”.
Ordinea completă de zi a ședinței a fost publicată de Primăria municipiului Cahul.