Italia este al treilea cel mai important partener economic al Republicii Moldova din Uniunea Europeană. În anul 2024, valoarea totală a schimburilor comerciale dintre cele două țări a depășit 716 milioane de dolari. Aceste relații comerciale acoperă o gamă variată de produse, de la textile și articole de îmbrăcăminte, până la bunuri industriale.
În 2024, exporturile către Italia s-au concentrat în special pe:
- Paltoane și scurte pentru bărbați – 31,9 milioane USD (+35,3% față de 2023);
- Jerseuri, pulovere, cardigane – 25 milioane USD (+10,5% față de 2023);
- Paltoane și scurte pentru femei – 17,8 milioane USD;
- Costume și taioare pentru femei – 14,5 milioane USD (+4,7% față de 2023).
Pe lângă articolele vestimentare, Republica Moldova a mai exportat în Italia ulei de floarea-soarelui, grâu, meslin, cabluri și fire.
La rândul său, Italia a exportat în Republica Moldova bunuri de larg consum și produse industriale precum: medicamente, cafea, frigidere, congelatoare, mașini de spălat vase, piei prelucrate și cabluri.
Această dinamică pozitivă reflectă consolidarea legăturilor economice dintre țările noastre și reconfirmă potențialul Republicii Moldova de a furniza produse competitive pe piața europeană.
În prezent, în Republica Moldova activează 1.141 de întreprinderi cu capital italian, investițiile în capitalul social însumând aproximativ 1,8 miliarde de lei. După valoarea capitalului investit, Italia se situează pe locul patru printre principalii investitorii ai țării noastre la nivel mondial.