Mașa Kinash, femeia din Moldova care a cucerit Everestul: „La 8000 de metri am înțeles cât de prețioasă este viața”

Mașa Kinash, femeia din Moldova care a cucerit Everestul: „La 8000 de metri am înțeles cât de prețioasă este viața”
sursa Facebook: Masha Kinash

Masa Kinash a reușit să cucerească Muntele Everest, devenind una dintre puținele femei din Republica Moldova care au ajuns pe cel mai înalt vârf al lumii. După revenirea în Tabăra 4, situată la aproximativ 8000 de metri altitudine, alpinista a publicat un mesaj emoționant despre experiența trăită în așa-numita „zonă a morții”.

În relatarea sa, Masa Kinash vorbește despre condițiile extreme de pe Everest, unde lipsa oxigenului și temperaturile severe transformă fiecare pas într-o provocare. Ea spune că expediția nu a fost doar despre performanță sportivă, ci și despre conștientizarea fragilității vieții.

„Sunt încă în zona morții, la 8000 de metri. Acolo am simțit cât de importantă este viața și cât de des uităm să o prețuim”, a scris aceasta pe rețelele sociale.

Alpinista a povestit că, pe traseu, echipa sa a întâlnit mai mulți oameni aflați în dificultate, iar unii alpiniști nu au mai reușit să se întoarcă din ascensiune. Ea a descris atmosfera de pe munte drept una tensionată și extrem de solicitantă, unde fiecare decizie poate face diferența dintre viață și moarte.

În același timp, moldoveanca a subliniat solidaritatea dintre alpiniști și puterea interioară necesară pentru a continua drumul spre vârf în condiții-limită.

Mesajul transmis de Masa Kinash după expediție este unul despre recunoștință și despre importanța de a trăi conștient fiecare moment.

„Trăiesc. Respir. Sunt aici și acum. Și aceasta este cea mai mare valoare pe care o avem”, a menționat alpinista.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru