Sistemul de plăți MIA depășește 800 de mii de utilizatori și 12,5 milioane de tranzacții în 2025

Sistemul de plăți MIA depășește 800 de mii de utilizatori și 12,5 milioane de tranzacții în 2025

Sistemul de plăți MIA, lansat de Banca Națională a Moldovei în martie 2024, continuă să înregistreze o creștere rapidă. Potrivit viceguvernatoarei BNM, Tatiana Ivanicichina, platforma a depășit 800 de mii de utilizatori și a procesat peste 12,5 milioane de tranzacții de la începutul anului. Datele au fost prezentate în cadrul unui eveniment dedicat sustenabilității financiare, conform IPN

Potrivit Tatianei Ivanicichina, adoptarea standardelor Uniunii Europene reprezintă mai mult decât o aliniere legislativă, fiind „o investiție strategică în modernizarea Republicii Moldova și în consolidarea instituțiilor sale”. Ea a subliniat că un sistem financiar solid și transparent contribuie direct la dezvoltarea economică și la creșterea bunăstării cetățenilor.

Un alt progres major anunțat de viceguvernatoare este aderarea Republicii Moldova la Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA). În prima lună de la lansare, aceasta a generat economii de 1,4 milioane de euro la plata comisioanelor pentru transferurile în euro.

Anunțuri de pe piatasud.md

Pentru anul 2026, BNM își propune transpunerea în legislația națională a reglementărilor UE din pachetul CRD VI/CRR III, care asigură echivalența cu standardele Basel III. Această reformă vizează consolidarea stabilității sistemului bancar, acoperind domenii precum gestionarea riscurilor, capitalul minim și guvernanța internă a instituțiilor financiare.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru