Un tânăr a murit, după ce locuința în care se afla a fost cuprinsă de flăcări. Tragedia a avut loc în după-amiaza zilei de ieri, 11 februarie, în jurul orei 15:49, în localitatea Iargara, din raionul Leova transmite pulsmedia.md
Victima s-a dovedit a fi un tânăr de 19 ani, care din cauza unor probleme locomotorii era țintuit la pat. În odaia în care acesta se afla a izbucnit un incendiu, care s-a stins de la sine, până la intervenția pompierilor.
Cadavrul carbonizat al tânărului a fost scos din casa cuprinsă de flăcări de către oamenii din localitate. Preliminar, s-a stabilit că incendiul ar fi izbucnit din cauza imprudenții.
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.