Se împlinesc 34 de ani de la Podul de Flori peste Prut
Pe 6 mai 1990, românii de pe cele două maluri ale Prutului au trecut râul, pentru prima oară după cel de-al Doilea Război Mondial, fără acte.
În mod simbolic, la aceste evenimente au fost lansate flori pe apa Prutului, de pe ambele maluri, transmite stiripesurse.ro
Primul Pod de Flori a avut loc pe 6 mai 1990. În cadrul acțiunii, locuitorilor din România li s-a permis ca în ziua respectivă, între orele 13:00 și 19:00, să treacă Prutul în Moldova fără pașaport și viză. De-a lungul frontierei de 700 km de pe Prut, au fost create opt puncte de trecere: Miorcani – Pererita, Stânca–Costești, Iași–Sculeni, Ungheni–Pod Ungheni, Albița–Leușeni, Fălciu–Țiganca, Oancea–Cahul și Galați–Giurgiulești. La eveniment au participat aproximativ 1 200 000 de oameni.
„Era o tensiune emoțională de nedescris. Oamenii se strigau pe nume unii pe alții și se regăseau după ani și ani. La un moment dat, de partea cealaltă a râului s-a aruncat un bărbat în apă și a început să vină spre basarabenii de dincoace. Ai mei din Pererâta stăteau încremeniți. Aveau mari emoții și nu îndrăzneau să facă nici o mișcare până s-a aruncat un pererâtean în apă. După el au pornit și ceilalți. S-au întâlnit toți la mijlocul Prutului și au încins acolo, în apă, o horă, lucru nemaivăzut și nemaiauzit nicăieri în altă parte a lumii. De aceea spun că par caraghioși astăzi cei care ironizează Podul de Flori. Nu poate fi ironizată lacrima bucuriei”, declara regretatul poet Grigore Vieru, într-un interviu din 2008.
După această acțiune, procedurile de trecere a frontierei moldo-române au fost simplificate considerabil.
Al doilea Pod de Flori s-a desfășurat pe 16 iunie 1991.