Publică un anunț
piatasud.md

Bugetarea participativă Cahul: Locuitorii unui bloc cu 9 etaje, după 30 de ani, din nou utilizează ascensorul

Anul trecut, ascensorul unui bloc cu 9 etaje din sectorul Spirin, or. Cahul a fost reabilitat și pus în funcțiune prin intermediul programului de bugetare participativă.

Ascensorul nu a funcționat timp de aproape 30 de ani, iar locatarii și, mai ales, persoanele în vârstă, se confruntau cu dificultăți să urce la etajele superioare ale blocului.

„Mai mult de 30 de ani la noi ascensorul nu funcționează și de acuma suntem, știți cum, locatari care au vârsta de 60 de ani și diferite boli. Le era greu să se ridice până la etajele nouă-șapte-opt. Acuma el funcționează și datoria noastră este ca să îl păstrăm. Ca să funcționeze mai durabil, pe o durată mai îndelungată”, a declarat Eudochia Babără, una dintre membrii grupului de inițiativă.

Aceasta a adăugat, de asemenea, că problema a fost soluționată foarte repede, în doar câteva luni.

„Noi încurajăm foarte mult ca cetățenii să aibă partea lor de contribuție, să înțeleagă că fiecare acțiune sau proiect care se desfășoară în comunitate, este important să se mobilizeze, să cunoască că aceștia sunt bani publici, care sunt utilizați în interesul cetățenilor. Respectiv acest program de bugetare participativă a fost anunțat. Grupurile active de cetățeni care au probleme în diferite cartiere sau sectoare ale orașului au elaborat propunerile de proiect, au argumentat cât este de important acest obiectiv. Respectiv, în urma evaluării a fost selectat acest proiect, pentru că, într-adevăr, de mult trebuia renovat și reparat acest ascensor”, a declarat Nicolae Dandiș primarul mun. Cahul.

Edilul a mai vorbit despre importanța programului de bugetare participativă și contribuția cetățenilor la soluționarea problemelor comunității.

„Mă bucur că majoritatea locatarilor de aici nu numai că au văzut impactul concret, ci au început să creadă că, iată, prin implicarea lor, prin argumentarea unui proiect și contribuția lor s-a realizat un proiect care de mulți ani nu se făcea. Eu cred că asta îi va încuraja și pe viitor să fie mai receptivi, mai activi și implicați și în alte proiecte care țin de cartier. Teme și doleanțe sau, desigur, probleme sunt foarte multe în oraș, dar punem accent pe cele care au impact asupra la mai mulți oameni și care în același timp îi obligă ulterior pe cetățeni să aibă și partea lor de întreținere, mentenanță pentru toate lucrurile frumoase care se fac. Primăria nu reușește să asigure sustenabilitatea. Deci tot oamenii trebuie să aibă grijă să protejeze această investiție, pentru că asta este din banii tuturor contribuabililor”, a declarat Nicolae Dandiș.

Anual, Primăria Cahul finanțează proiecte propuse de către grupurile de inițiativă ale cetățenilor din Cahul. 

Lansarea concursului de proiecte are loc în luna februarie a fiecărui an, iar modelele de aplicație și buget pot fi accesate pe site-ul Primăriei Cahul. Oricine poate aplica. 

Articole similare