Podcastul #sexplicatii revine cu un nou sezon, abordând de această dată subiecte legate de drepturile comunității LGBTQ+ din Republica Moldova. În cadrul acestui sezon, invitații discută despre dificultățile cu care se confruntă persoanele LGBTQ+ și despre importanța egalității tuturor cetățenilor, indiferent de orientarea sexuală.
Prima ediție este dedicată subiectului căsătoriei și necesității de a asigura drepturi fundamentale, precum adopția sau oficializarea relațiilor pentru toți cetățenii. Una dintre invitate este Irina Dicusara, o tânără bisexuală din Moldova, stabilită în Danemarca, unde este căsătorită cu o femeie. Irina a emigrat la vârsta de 19 ani pentru studii și a descoperit un nivel ridicat de toleranță în societatea daneză. În 2024, aceasta a participat la marșul Pride din Moldova, iar concluziile sale au fost marcante: „În Moldova, Pride-ul este încă o luptă pentru drepturi, pe când în Danemarca este o celebrare a acestora.” Ea compară cele două țări, menționând că între ele pare să existe un perete care separă o lume utopică de una distopică.
De asemenea, în cadrul episodului, Angelica Frolov, directoarea GENDERDOC-M și activistă pentru drepturile comunității LGBTQ+, vorbește despre progresele legislative din Republica Moldova și impactul acestora asupra vieții persoanelor homosexuale și transsexuale. Aceasta explică stadiul actual al acceptării comunității LGBTQ+ în țară și provocările care persistă.
Primul episod al noului sezon poate fi ascultat mai jos.
Ascultă episodul și pe:
# Spotify.com;
# Apple Podcasts;
# Pocket Casts;
# Radio Public.
Despre podcast: Sexplicații este un proiect lansat de echipa diez.md în 2014, care oferă informații accesibile despre educația sexuală. Inițial realizat prin articole, proiectul a fost relansat în 2019 sub forma unui podcast, pentru a aborda subiecte tabu, precum protecția relațiilor sexuale și contracepția, prin discuții sincere cu tinerii și sfaturi profesionale de la specialiști.