În cadrul campaniei de informare „Pentru un Parlament Curat 2025”, Asociația Presei Independente (API) și portalul MoldovaCurata.md realizează profilurile de integritate ale unor candidați la funcția de deputat din partea partidelor și blocurilor cu cele mai mari șanse de accedere în Parlament și ale unor candidați independenți. Profilurile sunt documentate de jurnaliști de investigație profesioniști, în baza unor criterii de integritate, elaborate de societatea civilă. Până în prezent, au fost monitorizați 40 de candidați, iar mai jos vă prezentăm sinteza ultimelor 10 profiluri de integritate. Primele trei sinteze, fiecare cuprinzând câte 10 profiluri publicate, pot fi citite aici, aici și aici.
Profilul deputatului comunist Constantin Starîș, acum numărul 8 pe lista așa-numitului Bloc patriotic, cuprinde informații despre activitatea politică a acestuia, inclusiv vizitele sale la Moscova. Jurnaliștii amintesc cum, în toamna anului 2022, când Rusia purta de peste opt luni războiul de agresiune în Ucraina, Starîș s-a dus la ședința clubului „Valdai” și i-a transmis lui Vladimir Putin „salutări de la copii săi din Chișinău”. De asemenea, Starîș a fost, în primăvara anului 2025, alături de Vladimir Voronin și alții, unul dintre inițiatorii proiectului de lege privind „agenții străini” – o inițiativă legislativă similară cu o lege din Rusia, care, după ce a fost adoptată, a dus la suprimarea societății civile și mass-media independente. Alte detalii inclusiv despre averea lui Constantin Starîș citiți aici, iar varianta video scurtă a profilului poate fi vizionată aici.
Colega de bloc a lui Constantin Starîș, fostă prim-ministră și fostă președintă a Parlamentului, socialista Zinaida Greceanîi, a intrat în istorie ca premierul care a avertizat părinții, în seara zilei de 7 aprilie 2009, că forțele de ordine vor aplica arma și asupra copiilor, dacă aceștia vor participa la manifestații și dezordini în masă. Ulterior, peste 6 ani, comentând episodul într-o emisiune televizată, ea a spus că „sigur că nu ar fi fost nicio armă aplicată în mulțime, (…) dar un mesaj dur era necesar”. Jurnaliștii mai amintesc că, din 2022, Zinaida Greceanîi are calitate de învinuită în dosarul numit generic „Kuliok”, în care liderul PSRM Igor Dodon este acuzat că ar fi primit, în iunie 2019, o pungă cu bani de la liderul de atunci al PDM, Vladimir Plahotniuc. PSRM a calificat punerea ei sub acuzare drept „un atac de natură politică”. Mai multe informații despre candidata Zianida Greceanîi, găsiți aici, iar varianta video scurtă a profilului – aici.
Printre profilurile publicate este și cel al unui alt deputat socialist, Bogdat Țîrdea, cunoscut ca o persoană ce răspândește discurs de ură în special la adresa persoanelor LGBT și știri false. Candidatul are deschisă pe numele său, din 2022, o cauză penală pentru îmbogățire ilicită, calificată de PSRM drept „persecutare și represiune politică”. Cauza este încă în investigare la Procuratura Anticorupție. Alte detalii despre Bogdat Țîrdea citiți aici.
Un alt deputat socialist ajuns în atenția Autorității Naționale de Integritate este Ghenadi Mitriuc, candidat și el acum pe lista Blocului patriotic. În iunie 2023, ANI a emis un act de constatare, arătând că a descoperit o diferență substanțială între veniturile și cheltuielile făcute de Mitriuc în perioada când deținea funcția de deputat. Deși fusese chemat să prezinte informații justificative privind eventuala diferență substanțială stabilită de către inspectorul de integritate, Ghenadi Mitriuc nu a dat curs invitației, însă ulterior a cerut în instanță anularea actului ANI. În mai 2025, Curtea de Apel Centru a respins acțiunea ca neîntemeiată. Alte detalii despre activitatea candidatului Ghenadi Mitriuc citiți aici.
Fostul deputat democrat, Eugeniu Nichiforciuc, acum candidat pe lista partidului pe care l-a fondat în 2023, „Mișcarea Respect Moldova”, are în continuare calitatea de învinuit într-un dosar privind coruperea deputaților, pornit de Procuratura Anticorupție în 2022, în baza denunțurilor făcute de Vladimir Voronin și deputata socialistă Elena Bodnarenco. Ea a depus mărturii la Procuratură în care a scris că în mai-iulie 2016 Nichiforciuc i-ar fi propus 350 000 de euro ca să treacă din fracțiunea comuniștilor în cea a PDM. Deși au trecut 3 ani, cauza penală este încă la faza de urmărire penală, iar Nichiforciuc respinge acuzațiile: „Asemenea discuții cu doamna Bodnarenco nu am avut niciodată. Discuții am avut multe pentru că stătea în dreapta mea în Parlament. Am și creat coaliție locală la Soroca. Am comunicat mult. Am avut comunicare, dar nu ceea ce a fost scris. Eu sper că acest dosar să aibă și a doua parte a monedei”. Mai multe detalii despre candidat citiți aici.
Despre liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, jurnaliștii amintesc că în 2023, acesta a făcut o declarație publică prin care i-a cerut lui Vladimir Putin să-i retragă cetățenia rusă, motivând că nu mai vrea să fie cetățeanul unui stat agresor, referindu-se la războiul declanșat de Rusia asupra Ucrainei. De asemenea, este trecut în revistă episodul din 2020, când, în timpul pandemiei de Covid-19, Renato Usatîi, care era primar de Bălți, a oferit plicuri cu bani, drept mulțumire, unui grup de medici din România care veniseră la Bălți într-o misiune umanitară. Plicurile au fost returnate. Alte informații referitoare la integritatea lui Renato Usatîi citiți aici.
Numărul doi pe lista Partidului Nostru, Elena Grițco, este consilieră municipală la Bălți și președinta Fundației „Moldova Noastră”, fondată de Renato Usatîi. Ea declară venituri modeste din salariul de la fundație și din indemnizația de consilier. Cu toate acestea, a primit drept donație un apartament cu suprafața de 82 m. p. și și-a cumpărat anul trecut un autoturism cu 21 470 de euro. Cum a explicat Elena Grițco achiziția, precum și alte detalii, citiți aici. Varianta video scurtă a profilului poate fi vizionată aici.
O altă candidată pe lista Partidului Nostru, Rodica Țîpovici, nu indică în declarația depusă la CEC nici un venit pentru anul trecut, nici al său, nici al soțului. De asemenea, familia sa are proprietăți în Federația Rusă, acolo unde a locuit până în anul 2024. Cum a explicat candidata lipsa veniturilor citiți aici.
Candidata independentă Olesea Stamate, fostă deputată PAS care acum se judecă cu partidul pentru că a exclus-o din rândurile sale, a declarat la CEC, pe lângă proprietăți și venituri, și cheltuielile suportate pentru călătorii și studiile copiilor săi. Ea a indicat suma de 6500 de euro pentru servicii turistice și două plăți de 5200 de euro și 4900 de euro pentru studii la liceul privat „Da Vinci” din capitală. Candidata deține aceleași imobile și aceeași mașină, Porsche Macan, în valoare de 1 milion de lei, pe care le declara și pe durata mandatului de deputată. Alte detalii despre candidată citiți aici.
Un alt candidat independent este Andrei Năstase, fost deputat și fost ministru de Interne în 2019 din partea Partidului Platforma Demnitate și Adevăr. Jurnaliștii amintesc că el deține imobile în Republica Moldova și, de curând, un apartament în Germania, pentru a cărui achiziționare a contractat credite pe care încă le plătește. Andrei Năstase a avut anul trecut venituri din activitatea de avocat, dar și salariu de la o companie germană. Mai multe informații despre veniturile, dar și despre activitatea politică a candidatului citiți aici.
În zilele următoare, în campania „Pentru un Parlament Curat 2025” vor fi publicate ultimele 10 profiluri de integritate ale candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.