Tot mai des, în ajun de alegeri, auzim despre coruperea electorală. Mii de cetățeni și-ar fi vândut votul la scrutinele din 2024, potrivit oamenilor legii. Cât valorează însă votul și integritatea oamenilor? Ce cred oamenii din Cimișlia și dacă ar fi gata să-și vândă votul pentru 1.000 de lei.
Unii cetățeni au recunoscut că au auzit despre cazuri concrete de corupere a alegătorilor. Întrebați cum au reacționat, câțiva au spus că au „lucrat la acest subiect și au combătut fenomenul”, în timp ce alții au mărturisit că le-a fost frică să raporteze.
Oamenii din Cimișlia au accentuat importanța unui vot corect și responsabil, care determină direcția țării.
În septembrie 2024, a fost pornită o cauză penală pentru finanțarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă și a concurenților electorali, dar și pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari, săvârșită de un grup criminal organizat.
De asemenea, peste 6.000 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru coruperea alegătorilor, iar acțiunile de documentare continuă, a precizat șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, în cadrul unui briefing de presă susținut în aprilie curent.