ANSA reține la frontieră un lot de ciocolată cu termen insuficient de valabilitate. Importatorii, avertizați despre sancțiuni drastice

ANSA reține la frontieră un lot de ciocolată cu termen insuficient de valabilitate. Importatorii, avertizați despre sancțiuni drastice

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) avertizează operatorii economici implicați în importul produselor alimentare asupra obligativității respectării stricte a legislației naționale privind termenele de valabilitate. Instituția subliniază că nerespectarea acestor cerințe poate atrage sancțiuni severe și pune în pericol sănătatea consumatorilor.

În acest context, ANSA anunță despre reținerea la frontieră a unui lot de 4 680 de bucăți de ciocolată, care expiră la data de 26.12.2025, termen ce contravine prevederilor Legii 306/2018, art. 21, pct. (3).

Conform legislației, importul produselor alimentare este interzis dacă acestea nu respectă limita minimă de valabilitate rămasă, stabilită astfel:

  • 1/2 din termenul total – pentru produsele cu valabilitate de până la 90 de zile inclusiv;
  • 60 de zile – pentru produsele cu valabilitate între 90 și 180 de zile inclusiv;
  • 1/3 din termenul total – pentru produsele cu valabilitate mai mare de 180 de zile.

În cazul verificărilor efectuate, s-a constatat că lotul de ciocolată nu se încadrează în cerințele legale, importatorul depășind limita minimă admisă de legislația națională.

Anunțuri de pe piatasud.md

ANSA precizează că respectarea acestor reguli este esențială pentru a asigura timp suficient pentru controlul calității, distribuția corespunzătoare și consumul în siguranță al produselor, prevenind plasarea pe piață a alimentelor expirate sau cu risc ridicat de a expira în scurt timp.

Instituția solicită operatorilor economici să manifeste maximă responsabilitate și să respecte următoarele recomandări:

  • Verificați riguros documentația de însoțire și termenele de valabilitate ale fiecărui lot importat
  • Asigurați-vă că produsele respectă limita minimă de valabilitate rămasă, conform cadrului legal;
  • Implementați sisteme eficiente de trasabilitate și management al stocurilor, pentru a preveni importul și comercializarea produselor neconforme.

ANSA anunță că va intensifica controalele la posturile de inspecție la frontieră, dar și pe piața internă, și va aplica sancțiuni drastice, inclusiv amenzi și retragerea produselor neconforme de pe piață.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru