Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a avut astăzi, la Chișinău, o întrevedere oficială cu Prim-ministrul României, Ilie Bolojan. Discuțiile dintre cei doi oficiali s-au axat pe aprofundarea cooperării bilaterale, integrarea europeană a Republicii Moldova, securitatea energetică și dezvoltarea proiectelor comune de infrastructură și conectivitate.
Potrivit declarațiilor făcute după întrevedere, autoritățile de la Chișinău și București își propun să accelereze implementarea proiectelor strategice care vizează interconectarea energetică, dezvoltarea infrastructurii rutiere și logistice, precum și consolidarea rezilienței regionale în contextul provocărilor de securitate din regiune.
„Mă bucur că am reușit să mișcăm lucruri concrete împreună. Avem în continuare multe proiecte importante de realizat, de la infrastructură și logistică până la integrarea Republicii Moldova în spațiul energetic european. România rămâne un partener de încredere și un susținător constant al parcursului nostru european”, a declarat premierul Alexandru Munteanu.
În cadrul întrevederii a fost abordat și incidentul produs în noaptea precedentă la Galați, unde o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe, provocând rănirea mai multor civili. Oficialii au condamnat ferm atacul și au subliniat riscurile pe care războiul din Ucraina le generează pentru întreaga regiune.
„Ceea ce s-a întâmplat la Galați este un incident grav și inacceptabil. Condamnăm ferm acest act și ne exprimăm solidaritatea cu cetățenii afectați. Consecințele războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei continuă să genereze riscuri pentru întreaga regiune”, a declarat Prim-ministrul României, Ilie Bolojan.
La rândul său, premierul Republicii Moldova a menționat că incidentul demonstrează necesitatea consolidării cooperării regionale și a capacităților de reziliență și securitate.
Cei doi oficiali au reconfirmat angajamentul Republicii Moldova și al României de a continua implementarea proiectelor comune în domeniile energiei, infrastructurii, economiei și integrării europene, în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului.
România rămâne principalul partener strategic, comercial și investițional al Republicii Moldova, precum și cel mai important susținător al parcursului european al țării. Bucureștiul susține activ procesul de aderare la Uniunea Europeană, consolidarea securității energetice și dezvoltarea proiectelor comune de infrastructură și conectivitate.
În prezent, România este principalul partener comercial al Republicii Moldova, schimburile comerciale dintre cele două state atingând aproximativ 3,5 miliarde de dolari anual. Totodată, peste 1.700 de companii cu capital românesc activează pe piața moldovenească. Proiectele comune, inclusiv interconectările energetice, construcția podurilor peste Prut și Acordul de asistență financiară nerambursabilă în valoare de 100 de milioane de euro, contribuie la dezvoltarea economică și la apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană.