piatasud.md

Beneficiarii „Ajutor la contor” primesc notificări despre compensațiile pentru luna ianuarie

Beneficiarii „Ajutor la contor” primesc notificări despre compensațiile pentru luna ianuarie
Imagine simbol

Persoanele înscrise în programul „Ajutor la contor” au început să primească notificări în cabinetul personal cu privire la compensațiile acordate de stat pentru luna ianuarie. Acestea includ valoarea sprijinului pentru sursa principală de încălzire și energia electrică, precum și sumele primite în lunile anterioare.

Conform informațiilor din cabinetul consumatorului, valoarea compensației este stabilită în funcție de venituri, numărul membrilor gospodăriei, statutul acestora și tipul sursei principale de încălzire. Autoritățile au anunțat că, în cazul unei majorări de tarif, valoarea compensației va fi ajustată corespunzător.

Beneficiarii au observat că sprijinul pentru sursa principală de încălzire rămâne la același nivel ca luna precedentă, iar suma totală crește datorită unei compensații fixe de 200 de lei pentru energia electrică, acordată tuturor solicitanților eligibili.

Pentru lunile următoare, din fondurile oferite de UE, Guvernul va compensa majorarea tarifului la energie electrică pentru primii 110 KWh din factură, indiferent dacă beneficiarii sunt sau nu înregistrați în sistemul „Ajutor la contor”. Mecanismul exact de acordare a acestor compensații nu a fost încă stabilit

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru