Recoltă bogată de pepeni verzi în sudul țării: Fermierii estimează până la 40 de tone la hectar

Recoltă bogată de pepeni verzi în sudul țării: Fermierii estimează până la 40 de tone la hectar

Producătorii de pepeni verzi din sudul Republicii Moldova se declară mulțumiți de recolta din acest an, pe fondul condițiilor meteorologice favorabile. Ploile din primăvară și temperaturile ridicate din ultimele luni au contribuit la o producție generoasă, iar fermierii estimează recolte de 20–40 de tone la hectar. O mare parte din producție ajunge în rețelele comerciale din țară, în timp ce mulți cumpărători preferă să-și aleagă pepenii direct de pe câmp, trasmite Moldova 1.

De peste patru decenii, Zahar Mitul, fermier din satul Congazcic, cultivă pepeni verzi. În acest sezon, acesta a însămânțat cinci hectare de teren situate în apropierea traseului Comrat–Cantemir.

Agricultorul spune că unul dintre soiurile cultivate are o perioadă de maturizare de aproximativ 60–64 de zile și se remarcă printr-un conținut ridicat de zahăr, de peste 13–14%, ceea ce îi oferă un gust dulce și o aromă intensă.

Potrivit fermierului, o mare parte din recoltă este livrată către lanțurile comerciale din Republica Moldova, însă numeroși consumatori aleg să cumpere pepenii direct din câmp.

Printre aceștia se numără și locuitori ai raionului Cantemir, care spun că se opresc frecvent la punctele de vânzare amplasate de-a lungul traseului pentru a procura produse proaspete.

Pentru a obține o recoltă timpurie, agricultorii folosesc tehnologii moderne, inclusiv agrilul – o pânză specială din material plastic care protejează răsadurile plantate încă din luna martie împotriva temperaturilor scăzute. Astfel, producătorii reușesc să aducă pepenii pe piață cu aproximativ două săptămâni mai devreme decât în alte regiuni ale țării.

Totuși, fermierii subliniază că investițiile sunt considerabile. Doar costul agrilului ajunge la aproximativ 25.000 de lei pentru un hectar, astfel încât, în ciuda unei recolte bune, profiturile nu sunt atât de mari pe cât s-ar putea crede.

UTA Găgăuzia rămâne cel mai mare producător de pepeni verzi și galbeni din Republica Moldova. În acest an, suprafața cultivată cu aceste culturi se apropie de 600 de hectare.

Șeful Direcției generale agricultură și alimentație din cadrul UTA Găgăuzia, Serghei Ibrishim, afirmă că anul agricol este unul favorabil pentru culturile bostănăriei, datorită precipitațiilor abundente din primăvară. Potrivit acestuia, cultivatorii din sudul țării, în special cei din satul Congazcic, sunt recunoscuți pentru recoltele bogate, cultura pepenilor reprezentând una dintre principalele activități agricole din zonă.

Cele mai întinse plantații de pepeni verzi sunt amplasate în satul Congazcic, raionul Comrat. În acest sezon, fermierii estimează producții cuprinse între 20 și 40 de tone la hectar, iar prețul de comercializare variază între 6 și 15 lei pentru un kilogram, în funcție de soi și perioada sezonului.

Sursă: moldova1.md
Susțineți financiar proiectul nostru