Biserica din Cania a fost dotată cu mobilier sculptat în stil tradițional românesc

Biserica din Cania a fost dotată cu mobilier sculptat în stil tradițional românesc

Proiectul „Biserica din Cania – simbol al ortodoxiei românești din Basarabia”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, a fost finalizat cu succes

Comunitatea Religioasă Parohia Ortodoxă Română „Toți Sfinții Români” din satul Cania, raionul Cantemir, din cadrul Mitropoliei Basarabiei, anunță finalizarea cu succes a proiectului „Biserica din Cania – simbol al ortodoxiei românești din Basarabia”, implementat în perioada 1 iulie – 15 noiembrie 2026, cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (D.R.R.M.).

Prin intermediul acestui proiect, lăcașul de cult a fost înzestrat cu mobilier bisericesc sculptat în stil tradițional românesc, constând într-o catapeteasmă, un tron arhieresc, 23 de strane pentru credincioși și două tetrapoade. Aceste dotări contribuie la înfrumusețarea și amenajarea corespunzătoare a spațiului liturgic, punând în valoare tradiția artistică și spirituală a Bisericii Ortodoxe Române.

Totodată, în cadrul proiectului a fost organizată conferința „Arta bisericească ortodoxă românească – expresie a credinței, identității și continuității în Basarabia”, prilej de promovare a patrimoniului artistic bisericesc românesc și de evidențiere a importanței păstrării tradițiilor spirituale și culturale în comunitățile românești din Basarabia.

Finalizarea proiectului reprezintă un pas important în consolidarea vieții liturgice și comunitare a Parohiei Cania, contribuind, totodată, la păstrarea și afirmarea identității spirituale, culturale și naționale românești în sudul Republicii Moldova.

Valoarea totală a proiectului a fost de 370.000 lei, dintre care 350.000 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă acordată de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova.

Parohia Ortodoxă Română „Toți Sfinții Români” din Cania adresează mulțumiri Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova pentru sprijinul financiar acordat și pentru contribuția constantă la susținerea comunităților românești și a patrimoniului spiritual românesc din Basarabia.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru