piatasud.md

Care a fost, de fapt, taxa de participare a Moldovei la Eurovision, pentru acest an

Care a fost, de fapt, taxa de participare a Moldovei la Eurovision, pentru acest an

În ciuda informațiilor eronate privind costurile participării, Republica Moldova a decis să se retragă din concursul Eurovision 2025. Această decizie a fost făcută publică de directorul Televiziunii Moldova1, Corneliu Durnescu, care a subliniat că suma de 176.000 de euro menționată în presă este incorectă.

„Există în spațiul public discuții cu privire la taxele de participare a RM la acest concurs. În acest context, comunicăm că taxa de participare a Republicii Moldova pentru acest an a fost comunicată de EBU și a constituit 21.486 euro, contrat multiplelor informații din spațiul public, potrivit cărora se vehiculau cifre între 100.000 și 176.000”, a punctat Corneliu Durnescu, directorul televiziunii Moldova1.

Reamintim că ieri televiziunea națională a Republicii Moldova a anunțat că țara noastră și-a suspendat participarea la ediția curentă a concursului Eurovision.

În urma audițiilor din 18 ianuarie, 12 concurenți au ajuns în finala națională a Eurovision. Chiar dacă toți cei 29 de participanți la Eurovision 2025 au respectat întru totul regulamentul competiției, așa cum a confirmat comitetul organizatoric, ediția din acest an a fost marcată de câteva controverse la nivel național. Printre acestea se numără descalificarea interpretei Vallerie, care nu a putut participa la concurs din motive organizatorice, precum și implicarea Lidiei Isac în juriu, în contextul în care una dintre concurente este considerată a fi prietena sa apropiată.

ziuadeazi.md