Eroii neamului, pomeniți cu evlavie la Mănăstirea Eroilor din Țiganca

Eroii neamului, pomeniți cu evlavie la Mănăstirea Eroilor din Țiganca

Joi, 21 mai 2026, în ziua praznicului Împărătesc al Înălțării Domnului și a Zilei Eroilor, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei, și Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, au oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Înălțarea Domnului” – Mănăstirea Eroilor din satul Stoianovca, Protopopiatul Cantemirului și Tigheciului.

Alături de cei doi ierarhi s-a aflat un sobor numeros de preoți și diaconi, iar la slujbă au participat zeci de credincioși, pelerini, oficialități locale și centrale, reprezentanți ai corpului diplomatic și ai Armatei României și ai Republicii Moldova.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Veniamin a tâlcuit pericopa evanghelică a praznicului, subliniind că Înălțarea Domnului nu înseamnă despărțire, ci o nouă și mai profundă prezență a lui Hristos în lume. Ierarhul a arătat că prin ridicarea cu trupul la cer, firea omenească a fost așezată în slava Sfintei Treimi, deschizând astfel calea îndumnezeirii pentru toți oamenii.

„După biruința asupra morții, Hristos Se înalță ca să ne pregătească loc în Împărăția cerurilor. Înălțarea devine temelia speranței creștine și mărturia că destinul ultim al omului nu este mormântul, ci slava lui Dumnezeu”, a spus Preasfinția Sa.

Legând praznicul de Ziua Eroilor, Episcopul Veniamin a evidențiat că jertfa ostașilor români reprezintă o concretizare a cuvintelor Mântuitorului: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să și-l pună pentru prietenii săi” (Ioan 15, 13).

„Memoria eroilor nu este un simplu exercițiu istoric. Este o datorie morală și duhovnicească. Cei care și-au vărsat sângele pentru credință, libertate și neam au urmat, în felul lor, calea Înălțării – și-au ridicat viața de pe pământ pentru a o așeza în veșnicie”, a adăugat ierarhul, îndemnând la transmiterea acestui respect către generațiile tinere.

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Petru a vorbit cu emoție despre locurile copilăriei sale din sudul Basarabiei, evocând atât bucuriile, cât și greutățile prin care a trecut Mitropolia Basarabiei după reactivare. Mitropolitul și-a exprimat profunda bucurie pentru reamenajarea și îngrijirea Cimitirului de Onoare de la Țiganca, un loc simbol al memoriei românești din această parte a țării.

„De fiecare dată când revin aici, o fac cu emoție. Acest cimitir reprezintă o datorie împlinită față de înaintașii noștri”, a mărturisit Înaltpreasfinția Sa, aducând un cuvânt de apreciere pentru dinamismul și lucrarea pastoral-misionară a Preasfințitului Veniamin în Episcopia Basarabiei de Sud.

La finalul Sfintei Liturghii, egumenul mănăstirii, protosinghelul Serafim Codați, a oferit celor doi ierarhi câte o icoană cu Sfântul Cuvios Mărturisitor Iraclie din Basarabia. Preasfințitul Veniamin, la rândul său, a dăruit obștii monahale o icoană și mai multe cărți duhovnicești, exprimându-și dorința ca lucrările de finalizare a mănăstirii să fie cât mai curând încheiate.

După Sfânta Liturghie, în incinta mănăstirii a avut loc o slujbă de pomenire a eroilor, urmată de ceremonialul militar-religios de depunere de coroane la Cimitirul de Onoare de la Țiganca.

La acest moment au participat Excelența Sa, domnul Cristian-Leon Țurcanu, Ambasadorul României în Republica Moldova, domnul Gabriel Nicola, Consulul General al României la Cahul, domnul Ghenadie Cojocaru, secretar de stat în Ministerul Apărării al Republicii Moldova, colonelul Ciprian Efimov, atașatul apărării al României, precum și domnul Alexandrin Moiseev, deputat în Parlamentul României.

Cimitirul de Onoare de la Țiganca a fost inaugurat inițial în anul 1941, în prezența Regelui Mihai I. Distrus în perioada sovietică, a fost restaurat prin eforturi comune româno-moldovenești și reinaugurat solemn în 2006. Aici odihnesc peste 1.000 de ostași români căzuți în luptele din vara anului 1941, din cei peste 10.000 care și-au dat viața în această zonă pentru eliberarea Basarabiei.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru