Gara Băile Herculane, unul dintre cele mai valoroase monumente ale patrimoniului feroviar din România, va fi restaurată după aproape 150 de ani de la construcție. CFR Infrastructură a prezentat primele randări cu aspectul pe care îl va avea clădirea după finalizarea lucrărilor, scrie MEDIAFAX
Clădirea istorică, inspirată de un pavilion din complexul Schönbrunn din Viena, este una dintre cele mai cunoscute construcții ale stațiunii Băile Herculane. De-a lungul timpului, gara i-a primit pe împăratul Franz Joseph, pe împărăteasa Elisabeta, cunoscută drept Sissi, dar și pe Alexandru I al Serbiei și Carol I al României.
Proiectul prevede restaurarea ansamblului istoric și adaptarea acestuia la cerințele actuale de confort, siguranță și accesibilitate, cu păstrarea elementelor arhitecturale care definesc identitatea gării.
O gară inspirată de Schönbrunn
Gara Băile Herculane a fost construită în perioada 1878–1886, după planurile inginerului austriac Auguste de Serres Wieczffinski.
Potrivit informațiilor publicate de Primăria Băile Herculane, clădirea este considerată una dintre cele mai frumoase și mai romantice stații feroviare din România.
Gara a fost construită în stil baroc, având ca sursă de inspirație un pavilion ridicat în anul 1759 pentru împăratul Francisc I și Maria Tereza, în complexul Schönbrunn din Viena.
Clădirea a fost inaugurată la 20 mai 1878, odată cu linia de cale ferată Timișoara–Caransebeș–Orșova.
Pragul gării, trecut de împărați și regi
Istoria gării este strâns legată de personalitățile care au ajuns în stațiunea Băile Herculane.
Potrivit Primăriei Băile Herculane, prin gară au trecut împăratul Franz Joseph, împărăteasa Sissi, Alexandru I al Serbiei și Carol I al României.
Un document al Primăriei menționează și că, înainte de a deveni gară, construcția reprezenta casa de vânătoare a împăratului Franz Joseph al Austriei.
Gara și clădirea sa auxiliară sunt înscrise în Lista Monumentelor Istorice, în grupa A.
Ce lucrări sunt prevăzute
Proiectul de restaurare vizează atât clădirea principală, cât și clădirea auxiliară.
Printre lucrările prevăzute se numără:
- consolidarea și restaurarea celor două clădiri;
- repararea cupolei, cu păstrarea solzilor metalici colorați și a elementelor decorative originale;
- restaurarea fațadelor, a tâmplăriei din lemn și a elementelor decorative din piatră;
- restaurarea pardoselilor din mozaic policrom, a picturilor și a componentelor artistice din sala centrală;
- restaurarea pergolelor istorice, a balustradelor din fier forjat, a lampadarelor și a ceasului exterior;
- reabilitarea platformei aferente liniei 1, pe o suprafață de aproximativ 2.940 de metri pătrați;
- instalarea unor sisteme moderne de informare a călătorilor, sonorizare și supraveghere video;
- refacerea instalațiilor electrice, sanitare și termice;
- amenajarea unor trasee accesibile pentru persoanele cu dizabilități;
- amenajarea spațiilor verzi și păstrarea vegetației cățărătoare de pe pergole;
- realizarea unei parcări cu 11 locuri, dintre care două destinate persoanelor cu dizabilități.
Clădirea principală își va păstra funcțiunile destinate călătorilor, inclusiv sala de așteptare și spațiile pentru informare.
Clădirea auxiliară va fi restaurată și reconfigurată pentru a găzdui un centru de instruire destinat personalului feroviar.
Investiție de peste 17 milioane de lei
Contractul de proiectare și execuție are o valoare de 17.007.003 lei, fără TVA, și a fost atribuit asocierii GDO MOV IMPEX SRL – GLB TRANSARK SRL.
Durata contractuală este de 9 luni pentru proiectare și 17 luni pentru execuția lucrărilor, urmată de o perioadă de garanție de 60 de luni.
Prin acest proiect, una dintre cele mai cunoscute clădiri ale patrimoniului feroviar românesc urmează să fie readusă cât mai aproape de aspectul său istoric, păstrând elementele arhitecturale originale, dar beneficiind în același timp de dotări și condiții adaptate călătorilor din prezent.
