În Republica Moldova va fi lansat primul serial socio-educativ pentru copii și adolescenți. „Generația ALPHA” este o producție autohtonă care apare într-un context în care violența, bullyingul și discriminarea rămân fenomene alarmante în viața copiilor și adolescenților.
Serialul a fost realizat de casa de producție CIO Film și UNICEF, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării (MEC), ca parte a mandatului său de Schimbare Socială și Comportamentală, pentru a influența pozitiv normele sociale, atitudinile și comportamentele copiilor, adolescenților și ale adulților care îi înconjoară.
„Copiii învață din povești, din exemple și din personajele cu care se identifică. Generația Alpha transformă aceste povești în lecții despre respect, siguranță și responsabilitate, oferind copiilor spațiul de care au nevoie pentru a învăța, a pune întrebări și a se simți acceptați”, a menționat Maha Damaj, Reprezentanta UNICEF în Republica Moldova.
Serialul este regizat de Sergiu Ciorescu, iar scenariul este semnat de Ilinca Stîncă. Format din cinci episoade interconectate, producția se concentrează pe teme sensibile, dar prezente în școlile, familiile și comunitățile din Republica Moldova: bullying și cyberbullying, violență domestică, discriminare pe bază de dizabilitate sau etnie.
„Am vrut să spunem aceste povești fără dramatizare și fără morală impusă, ci cu grijă față de copii și cu respect față de realitatea lor. „Generația ALPHA” este despre curaj, despre sprijin și despre faptul că schimbarea începe atunci când copiii sunt ascultați”, a specificat producătorul Sergiu Ciorescu.
În centrul serialului se află Patricia, o fetiță care încearcă să se integreze într-o școală nouă, însă întâmpină provocări din primele zile. Povestea ei deschide firul narativ al serialului și creează o legătură între cele cinci episoade, fiecare aducând în prim-plan o altă experiență și un alt copil, dar toate fiind conectate într-o realitate care nu mai poate fi ignorată.
În rolurile principale evoluează Patricia Ciorescu, cunoscută ca „Ciao, Patricia!”, alături de Samson Hatman, Vivien Rusu, Melisa Chilimicenco și Gabriel Lițcan. În roluri episodice apar și alte persoane cunoscute, precum Tatiana Însurățelu (Titania), Ludmila Adamciuc, Andrei Captarenco, Dumitru Roman, Aliona Triboi, Ana Danilescu sau Andrei Porubin.
„Generația ALPHA” trece dincolo de prezentarea problemelor, oferind exemple de sprijin, soluții și comportamente sănătoase, promovând empatia, respectul, incluziunea și educația emoțională. Producția se adresează atât copiilor și adolescenților, cât și părinților, profesorilor, psihologilor și tuturor celor care pot interveni atunci când un copil este în dificultate. Astfel, prin acest serial, UNICEF și MEC își propun să construiască norme sociale pozitive și să sprijine schimbări de comportament durabile, care să protejeze drepturile și bunăstarea copiilor din Republica Moldova.
„Prevenirea violenței, combaterea bullyingului și promovarea educației incluzive sunt priorități asumate la nivel de politici publice de către Ministerul Educației și Cercetării. „Generația ALPHA” completează intervențiile noastre din școli. Prin această inițiativă, ne propunem să susținem schimbări de comportament și să contribuim la dezvoltarea unui mediu educațional sigur, echitabil și centrat pe bunăstarea fiecărui copil”, a subliniat Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării.
Filmările serialului s-au încheiat recent, iar mai jos puteți urmări trailerul oficial. Serialul va fi disponibil gratuit online, iar data lansării va fi anunțată în curând. Toate informațiile vor fi disponibile pe paginile oficiale ale serialului de Facebook și Instagram.
De ce este necesar un astfel de serial?
Conform datelor Barometrului situației din învățământul gimnazial și liceal din 2025, fenomenul hărțuirii, atât offline, cât și online, rămâne o realitate pentru un număr mare de copii. Răspândirea de bârfe, luarea în râs, excluderea intenționată și intimidarea verbală sunt printre cele mai frecvente forme de bullying raportate, iar fiecare al patrulea elev se confruntă cu comentarii jignitoare legate de corp, aspect sau identitate. De asemenea, cazurile de abuz sexual, presiune sau comportamente inadecvate sunt semnalate de o parte dintre elevi, subliniind necesitatea unor intervenții timpurii, preventive și adaptate vârstei.
Totodată, datele studiului privind Educația Incluzivă arată că dizabilitatea se numără printre principalele cauze ale fenomenului de discriminare. În acest context, filmul „Generația ALPHA” răspunde unei nevoi reale de a crea un spațiu sigur de dialog, de a oferi modele pozitive de comportament și de a sprijini copiii, părinții și profesorii în prevenirea violenței, promovarea incluziunii și consolidarea bunăstării emoționale a copiilor.