La alegerile din 28 septembrie, alegătorii vor primi stickere „Am VOTAT”

La alegerile din 28 septembrie, alegătorii vor primi stickere „Am VOTAT”

Comisia Electorală Centrală (CEC) anunță că, și la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, alegătorii care se vor prezenta la urne vor primi stickere personalizate cu mesajul „Am VOTAT”, simbol al implicării civice și al responsabilității democratice.

Inițiativa are scopul de a transforma momentul votului într-o experiență memorabilă, de a consolida sentimentul de apartenență și de mândrie civică, dar și de a mobiliza societatea să participe la scrutin.

Pentru a încuraja participarea tinerelor generații, CEC a pregătit stickere distincte: „Viitor alegător”, oferite copiilor care își însoțesc părinții sau buneii la secțiile de votare, și stickere pentru telefon, dedicate tinerilor care votează pentru prima dată – un gest menit să marcheze debutul implicării lor civice.

Anunțuri de pe piatasud.md

CEC menționează că votul nu este doar un drept constituțional, ci și o responsabilitate civică fundamentală, prin care fiecare cetățean contribuie la consolidarea democrației în Republica Moldova.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru