Universitatea de Stat din Moldova (USM) și prestigioasa Universitate Paris 1 Panthéon-Sorbonne anunță lansarea din luna septembrie a acestui an a unui program comun de Dublă diplomă de licență, cu specializare în drept.
Acest program este rezultatul colaborării dintre Școala de Drept a Universitate Paris 1 Panthéon-Sorbonne, Universitatea de Stat din Moldova, susținut de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Ambasada Republicii Moldova în Franța și Ambasada Republicii Franceze în Moldova.
Inițiativa a fost oficializată astăzi, la USM în prezența rectorului Igor Șarov, a ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun, a Ambasadoarei Republicii Moldova în Franța E.S. Corina Călugăru, a Ambasadoarei Franței la Chișinău E.S. Dominique Waag, a Decanului onorific al Facultății de Drept, Universității Sorbona, M. Francois Guy Trebulle, a decanului Facultății de Drept, USM Sergiu Băieșu și a coordonatoarei Filierei Francofone a Facultății de Drept Vitalina Bahneanu.
În cadrul întâlnirii, rectorul USM, Igor Șarov a menționat că:
„Acest proiect marchează o etapă istorică pentru Universitatea de Stat din Moldova. El întruchipează nu numai recunoașterea reciprocă a tradițiilor noastre juridice și academice, ci și voința fermă de a deschide noi perspective studenților noștri, oferindu-le o formare de excelență cu vocație internațională.”
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a reiterat că „prin semnarea acestui acord de parteneriat între USM și Sorbona, deschidem calea către o educație de calitate europeană, reflectând angajamentul de a promova excelența academică, mobilitatea internațională și integrarea în spațiul educațional european.”
„Semnarea acestui acord reprezintă o nouă etapă în promovarea și dezvoltarea acestei cooperări între țările noastre și este un semn politic al investiției comune în viitorul european al Republicii Moldova. În acest sens, aduc omagiu tuturor echipelor academice care au făcut posibilă această diplomă dublă și care scriu un nou capitol al istoriei noastre comune. Franța este alături de voi și vă susține în calea voastră europeană”, a menționat Ministrul delegat pentru Afaceri Europene din Franța, Benjamin Haddad.
Noua dublă licență urmărește formarea unei noi generații de juriști din țara noastră, cu o solidă pregătire în dreptul european și francez, susținând astfel procesul de consolidare a statului de drept în Republica Moldova și promovând cultura juridică francofonă în regiune.
Programul va fi predat integral în limba franceză, începând cu primul an de studii. Studenții vor fi înmatriculați simultan la ambele instituții și vor beneficia de acces la infrastructură academică și digitală a ambelor universități. Formarea include cursuri în format fizic la USM și cursuri online și în prezență susținute de profesori din Franța. După finalizarea celor patru ani de studiu, absolvenții vor obține două diplome recunoscute internațional: Licență în Drept – Universitatea de Stat din Moldova și Licență în Drept francez și european – Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne.
Programul este deschis studenților din Republica Moldova, Franța și din alte țări, cu condiția cunoașterii limbii franceze. De asemenea, studenții vor beneficia de suport metodologic pentru integrarea în sistemul juridic francez, stagii de pregătire practică și școli de vară organizate în Franța și în Moldova, cursuri suplimentare de terminologie juridică și susținere academică personalizată.