Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat ieri în sudul țării, unde a vizitat mai multe obiective de infrastructură și s-a întâlnit cu locuitorii din regiune. Unul dintre punctele importante ale vizitei a fost șantierul drumului de ocolire a orașului Vulcănești, despre care șefa statului a declarat că „va reduce traficul și va asigura o legătură directă cu portul Giurgiulești”.
În cadrul vizitei, Maia Sandu a discutat și cu angajații vinăriei Bostavan, subliniind importanța investițiilor în dezvoltarea locală, inclusiv în Găgăuzia. Potrivit acesteia, în ultimii trei ani, prin programul „Satul European”, au fost finanțate peste 30 de proiecte în regiune, cu o valoare totală de aproximativ 150 de milioane de lei.
Printre inițiativele realizate se numără instalarea de panouri solare în localitățile Beșalma și Cotovscoe, renovarea școlii din Cazaclia și reabilitarea casei de cultură din Etulia. Președinta a reafirmat angajamentul autorităților de a continua investițiile în întreaga țară, cu scopul de a îmbunătăți condițiile de trai ale cetățenilor.
Tot în cadrul deplasării, Maia Sandu a vizitat și șantierul de construcție a liniei electrice aeriene Vulcănești–Chișinău, un proiect strategic pentru securitatea energetică a Republicii Moldova.