Ministerul Educației și Cercetării (MEC) reamintește părinților și comunității educaționale că, odată cu începutul noului an școlar, vaccinarea rămâne cea mai sigură și eficientă modalitate de a proteja copiii împotriva bolilor transmisibile, care se răspândesc rapid în colectivitățile școlare.
Potrivit mesajului transmis de MEC, un copil vaccinat are șanse semnificativ mai mici să se îmbolnăvească grav, să lipsească de la ore și contribuie totodată la protejarea colegilor, profesorilor și a persoanelor cu imunitate scăzută. Autoritățile subliniază că vaccinarea nu este doar un gest de protecție individuală, ci și un act de responsabilitate comunitară.
„Alegând vaccinarea, părinții sprijină nu doar sănătatea propriilor copii, ci contribuie la construirea unor școli mai sigure, mai incluzive și a unor comunități mai puternice”, se arată în comunicatul oficial.
MEC încurajează părinții să se informeze din surse sigure, să discute cu medicul de familie și să ia decizii care susțin sănătatea copiilor și a întregii comunități școlare.
Un an școlar sănătos și lipsit de griji începe cu măsuri de prevenție bine fundamentate. Pentru mai multe informații, părinții sunt îndemnați să viziteze platforma oficială: www.vaccineaza.md.