Începând de astăzi, 5 mai 2025, Skype își încetează oficial activitatea, după peste 20 de ani de funcționare. Decizia aparține companiei Microsoft, care a anunțat că închiderea serviciului face parte dintr-o strategie mai amplă de simplificare a ofertei sale de comunicare și de concentrare pe platforma Microsoft Teams, potrivit unei declarații citate de Reuters.
Lansat în 2003, Skype a revoluționat rapid industria telecomunicațiilor, devenind un simbol al apelurilor video și audio online, cu sute de milioane de utilizatori la nivel global. Cu toate acestea, în ultimii ani, platforma a pierdut teren în fața unor servicii mai moderne și mai adaptate cerințelor actuale, precum Zoom și Slack.
Una dintre principalele cauze ale declinului Skype a fost incapacitatea sa de a se adapta complet la era smartphone-urilor. Odată cu explozia cererii pentru comunicare digitală în perioada pandemiei și tranziția către munca la distanță, Microsoft și-a concentrat eforturile asupra dezvoltării Teams, integrându-l tot mai strâns cu suita Office pentru a atrage utilizatorii din mediul corporativ — segmentul principal pe care se axa și Skype.
Pentru a ușura tranziția, Microsoft va permite utilizatorilor Skype să își migreze conturile către Teams, păstrând aceleași date de autentificare și oferind acces gratuit pe toate dispozitivele compatibile. Contactele și conversațiile vor fi transferate automat.
Skype, încă o investiție eșuată?
Închiderea Skype vine pe fondul unei serii de investiții considerate nereușite de către Microsoft, cum ar fi browserul Internet Explorer sau sistemul de operare mobil Windows Phone. Și alte companii de tehnologie s-au confruntat cu dificultăți în zona comunicării online, exemplul Google fiind elocvent, cu multiple tentative eșuate precum Hangouts și Duo.
Microsoft nu a publicat cifre recente privind utilizatorii Skype, dar a precizat că închiderea serviciului nu va implica disponibilizări de personal. În schimb, compania subliniază succesul actual al Teams, care a ajuns la aproximativ 320 de milioane de utilizatori activi lunar.
Când Microsoft a cumpărat Skype în 2011 pentru 8,5 miliarde de dolari, după ce a depășit ofertele Google și Facebook, serviciul avea aproximativ 150 de milioane de utilizatori lunar. Până în 2020, această cifră scăzuse dramatic, ajungând la circa 23 de milioane, în ciuda unei creșteri temporare în perioada pandemiei.