Ministerul Educației și Cercetării este în proces de pregătire pentru screening-ul bilateral cu Comisia Europeană pe capitolul de negocieri 26: Educație și Cultură, programat pentru 13 mai, curent, la Bruxelles.
În cadrul ședinței grupului de lucru, Galina Rusu, secretar de stat al MEC, a subliniat importanța unei abordări bine documentate și a unui dialog argumentat în cadrul negocierilor, cu accent pe progresele și reformele din educație, tineret și sport. „Acest proces este esențial pentru alinierea Republicii Moldova la standardele europene și pentru consolidarea domeniilor-cheie ale sistemului educațional”, a menționat Galina Rusu.
Agenda ședinței a inclus prezentări tematice, conform Agendei Comisiei Europene, urmate de sesiuni de analiză și formulare a unor propuneri de îmbunătățire. În cadrul întâlnirii s-au desfășurat și simulări ale prezentărilor pentru screening-ul bilateral, respectând tematicile și timpul alocat fiecărui subiect.
Prezentările elaborate de membrii grupului de lucru au cuprins cadrul legal și instituțional, evoluțiile reformelor educaționale și gradul de compatibilitate a politicilor naționale cu reglementările Uniunii Europene.
În perioada următoare, MEC va definitiva prezentările și chestionarul aferent sesiunii de Screening bilateral care vor fi transmise pentru aprobare Guvernului Republicii Moldova.