Municipiul Bălți a fost desemnat Capitala Tineretului pentru 2026

Municipiul Bălți a fost desemnat Capitala Tineretului pentru 2026

Municipiul Bălți a fost desemnat Capitala Tineretului pentru anul 2026, în cadrul unui eveniment oficial organizat cu participarea reprezentanților Ministerului Educației și Cercetării și ai Agenției Naționale pentru Tineret.

Programul „Capitala Tineretului 2026” va fi implementat pe parcursul unui an, cu un buget estimat de peste 2 milioane de lei, și va oferi oportunități de participare, formare și implicare comunitară pentru peste 10.000 de tineri din municipiul Bălți și din regiunea de nord a țării.

Activitățile planificate vizează domenii-cheie pentru dezvoltarea tinerilor, precum implicarea civică și comunitară, dezvoltarea competențelor profesionale și digitale, educația nonformală, sănătatea, cultura, voluntariatul și antreprenoriatul. Inițiativele realizate în cadrul programului vor avea acoperire locală, regională și națională.

În cadrul evenimentului de desemnare, premiul a fost înmânat oficial de Sergiu Gurin, secretar de stat al Ministerului Educației și Cercetării.

„Municipiul Bălți a demonstrat că dispune de capacitatea instituțională și de parteneriatele necesare pentru a implementa un program coerent și relevant pentru tineri. Ne dorim ca acest titlu să se traducă în mai multe oportunități și într-o implicare activă a tinerilor în viața comunității”, a spus Sergiu Gurin.

La rândul său, Alexandru Petrov, directorul Agenției Naționale pentru Tineret, a menționat:

Anunțuri de pe piatasud.md

„Capitala Tineretului este un program care pune tinerii în centrul proceselor de dezvoltare locală. Municipiul Bălți a prezentat un plan bine structurat și o echipă capabilă să livreze rezultate concrete, cu impact real asupra comunității de tineret.”

Municipiul Bălți dispune de centre de tineret, spații educaționale și culturale, resursă umană experimentată și cu multă dedicare, care vor susține implementarea programului pe întreaga durată programului, asigurând acces constant al tinerilor la activități și resurse.

Titlul de Capitala Tineretului a fost acordat în urma evaluării dosarului de aplicare depus de autoritatea publică locală din Bălți, care a propus un program amplu de activități dedicate tinerilor, construit pe nevoile identificate la nivel local și pe parteneriate solide.

Agenția Națională pentru Tineret, împreună cu Ministerul Educației și Cercetării, va sprijini și monitoriza implementarea programului Capitala Tineretului 2026, care să genereze rezultate vizibile și durabile pentru tineri și comunitate

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru