Profesorii care vor accepta să meargă să predea într-un alt raion, în urma procesului de reorganizare a instituțiilor de învățământ, ar putea beneficia de ajutor de până la 15.000 de euro oferiți de stat. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, în cadrul unei emisiuni de la Moldova1. Potrivit oficialului, măsura face parte dintr-un pachet mai larg de reforme menite să asigure educație de calitate și să valorifice potențialul uman al Republicii Moldova, scrie tvrmoldova.md
„Noi suntem puțini și nu putem să pierdem pe nimeni pe drum. Astăzi, jumătate din elevii noștri nu au competențele necesare la vârsta 15 ani. Și această problemă este foarte pronunțată mai ales în școlile mici din cauza unui număr de profesori care predau mai multe discipline, a infrastructurii școlare insuficiente și alte probleme specific comunității respective”, a declarat Dan Perciun.
Ministrul a explicat că reorganizarea vizează 73 de instituții de învățământ mici, însă impactul asupra sistemului este limitat: 1.328 de elevi, adică aproximativ 0,5% din totalul elevilor din țară, vor fi afectați.
În majoritatea cazurilor, instituțiile rămân în localități, dar își schimbă statutul – gimnaziile cu mai puțin de 35 de elevi în clasele V–IX vor deveni școli primare, iar școlile primare cu un număr mai mic de 30 de copii vor fi comasate cu grădinițele.
Doar în situații excepționale, în 10 instituții unde învață mai puțin de 80 de elevi, copiii vor fi transportați către alte școli din proximitate.
Ministrul dă asigurări că peste 75% dintre elevii vizați vor parcurge mai puțin de 10 kilometri, cu transport asigurat, iar elevii de gimnaziu vor beneficia și de o indemnizație lunară de 1.000 de lei timp de doi ani.
În ceea ce privește cadrele didactice, Ministerul Educației afirmă că direcțiile raionale vor avea sarcina de a identifica soluții pentru menținerea normei didactice. În premieră, profesorii care nu vor putea fi redistribuiți în raionul de domiciliu vor avea opțiunea să se mute într-o altă localitate, beneficiind de sprijin financiar de până la 15.000 de euro pentru acoperirea costurilor de transfer.
„Dacă un profesor acceptă să se mute într-un alt oraș unde există nevoie de specialiști, statul va interveni cu acest suport pentru a-l încuraja”, a subliniat Dan Perciun.
Cele mai multe instituții reorganizate sunt în raionul Floreşti - opt la număr. Şase - în Soroca, cinci - în Rezina, câte patru - în Ştefan-Vodă şi Leova, trei - în Edineţ, Cantemir, Drochia, Cahul şi Râşcani. În celelalte raioane vor fi reorganizate câte una sau două instituţii.