Aproximativ 8500 de persoane au beneficiat, anul trecut, de servicii de screening colorectal prin metoda testului imunochimic pentru depistarea sângelui ocult în masele fecale (iFOB), potrivit datelor prezentate de autoritățile din domeniul sănătății.
Testele au fost realizate în rândul persoanelor asimptomatice cu vârste între 50 și 55 de ani, în special din municipiul Chișinău (sectoarele Botanica, Râșcani, Centru), Bălți, dar și din mai multe raioane: Cahul, Călărași, Ungheni, Cantemir, Cimișlia și Edineț.
În urma testării, peste 460 de persoane au avut rezultate pozitive, iar 311 dintre ele au fost deja programate pentru colonoscopii. Cei cu rezultate suspecte au fost direcționați către instituții medicale specializate desemnate de Ministerul Sănătății, printre care: Centrul Republican de Diagnosticare Medicală, Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”, Spitalul de Stat Institutul Oncologic, Spitalele raionale din Cantemir și Cimișlia
Pe parcursul anului 2025, 257 de persoane au efectuat colonoscopii, iar 20% dintre acestea au fost diagnosticate cu stări precanceroase sau cancer colorectal.
Programul de screening a fost finanțat din fondul de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), iar cheltuielile au depășit 560.000 de lei.
Pentru anul 2026, CNAM a aprobat un buget de 4,3 milioane de lei, destinat extinderii screeningului colorectal prin metoda iFOB. Scopul acestor măsuri este de a crește rata de depistare timpurie a cancerului colorectal și de a interveni în faze incipiente, sporind astfel șansele de supraviețuire și calitatea vieții pacienților.