Guvernul a votat un regulament important care stabilește reguli clare pentru instalarea punctelor de acces wireless, esențiale pentru internetul rapid și rețelele 5G.
Cererea pentru internet de calitate este tot mai mare în Moldova. Oamenii folosesc tot mai mult internetul pentru școală, muncă și servicii online, iar pentru a ține pasul, infrastructura de comunicații trebuie să se dezvolte rapid.
Până acum, montarea acestor puncte de acces era anevoioasă, din cauza lipsei unor reguli clare, ceea ce încetinea dezvoltarea rețelelor și creștea costurile pentru furnizori. Astfel, cetățenii întârzia să beneficieze de servicii digitale bune.
Regulamentul aprobat vine să rezolve aceste probleme prin:
- Simplificarea procesului de instalare, ca să fie mai rapid și mai ieftin;
- Protejarea sănătății oamenilor și a mediului;
- Creșterea accesului la internet de calitate pentru toți;
- Folosirea mai eficientă a frecvențelor radio disponibile.
Această decizie face parte din planul Guvernului de a alinia legislația țării noastre cu standardele Uniunii Europene și de a construi o infrastructură digitală modernă și sigură pentru toți cetățenii.