Tânără salvată de pompieri după ce a căzut de la etajul patru al unui bloc din Ceadâr-Lunga

Tânără salvată de pompieri după ce a căzut de la etajul patru al unui bloc din Ceadâr-Lunga

O tânără în vârstă de 21 de ani a fost salvată de pompieri în noaptea de 28 spre 29 iulie, după ce a căzut de la etajul patru al unui bloc de locuit din municipiul Ceadâr-Lunga și a rămas blocată pe acoperișul unei anexe.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 23:53. Conform informațiilor preliminare, tânăra a căzut de la fereastra unui apartament situat la etajul patru al unui bloc de pe strada Cikalov 73, aterizând pe acoperișul unei anexe amplasate la nivelul etajului întâi.

La fața locului au intervenit în regim de urgență salvatorii și pompierii din cadrul Unității de salvatori și pompieri Ceadâr-Lunga. Aceștia au reușit să coboare în siguranță tânăra de pe acoperișul anexei, după care au predat-o echipajului medical.

Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Circumstanțele în care s-a produs incidentul urmează să fie stabilite de organele competente.

Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2026, 1.473 de persoane au fost salvate din diverse situații de risc de către echipele de intervenție ale instituției.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru