Guvernul a aprobat modificarea Regulamentului privind proiectele de investiții capitale publice, cu scopul de a optimiza procesul de planificare, evaluare și implementare a investițiilor, precum și de a spori eficiența și transparența utilizării fondurilor publice.
„Potrivit noului cadru, toate proiectele vor trece prin proceduri specifice, gestionate printr-un sistem IT dedicat, care asigură conformitatea și transparența. În cadrul mai multor ministere vor fi instituite puncte focale responsabile de planificarea investițiilor publice, pentru a crește coerența și eficiența acestora”, a menționat ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță.
Regulamentul actualizat introduce clasificarea proiectelor după cost și obligativitatea evaluării impactului asupra mediului, inclusiv în ceea ce privește emisiile de gaze cu efect de seră și vulnerabilitatea la schimbările climatice. Ministerele vor avea responsabilități clare privind pregătirea documentației, monitorizarea și coordonarea implementării proiectelor.
Aceste măsuri consolidează sistemul de gestionare a investițiilor publice și asigură un cadru predictibil și transparent pentru utilizarea resurselor bugetare. Ele fac parte din Agenda de reforme în domeniul finanțelor publice, inclusă în Planul de creștere 2025–2027.