Un cetățean turc, căutat de autoritățile germane a încercat ilegal să obțină azil politic pe teritoriul Republicii Moldova, iar pentru fapta comisă va sta după gratii

Un cetățean turc, căutat de autoritățile germane a încercat ilegal să obțină azil politic pe teritoriul Republicii Moldova, iar pentru fapta comisă va sta după gratii

Procuratura Chișinău anunță despre pronunțarea unei sentințe de condamnare în privința unui cetățean străin de origine turcă, în vârstă de 57 de ani, pentru infracțiunea de confecționare și folosire a documentelor oficiale false. Instanța de judecată l-a condamnat la 3 ani de închisoare.

Potrivit acuzării, bărbatul, fiind anunțat în căutare internațională de către autoritățile competente ale Republicii Federale Germania, având scopul obținerii azilului politic în Republica Moldova, de comun acord cu persoane în curs de identificare, a confecționat documentul oficial fals - actul de identitate pretins a fi eliberat de autoritățile turce pe numele unei alte persoane.

Inculpatul s-a prezentat la Direcția azil și apatridie din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație și l-a folosit în procedura formulării cererii de azil sub identitatea respectivă.

Raportul de expertiză judiciară a stabilit că actul de identitate era fals. Inculpatul nu s-a prezentat la ședințele de judecată și a fost anunțat în căutare.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Folosirea sau confecționarea actelor false reprezintă o faptă penală, sancționată conform legii, iar autoritățile îndeamnă cetățenii să respecte cadrul legal și să utilizeze doar documente autentice.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru