A procurat un pistol din Cahul, a luat două cutii de țigări și a încercat să treacă vama
Un moldovean a fost reținut la PFT Oancea în timp ce încerca să introducă în România un pistol și 400 de țigarete.
Incidentul a avut loc joi dimineața. Pentru controlul vamal, la PFT Oancea s-a prezentat cetățeanul Republicii Moldova, în vârsta de 46 ani, conducând un autoturism marca Volkswagen.
Potrivit viața-liberă.ro, la controlul efectuat de poliţistul de frontieră împreună cu lucrătorul vamal a fost descoperită, în interiorul unei genţi, ascunsă şi nedeclarată, o armă neletală, respectiv un pistol marca START 3, de calibru 6 mm. Totodată, la control au fost descoperite ascunse pe corpul bărbatului, 400 de ţigarete.
Cu privire la cele constatate V.P. a declarat că a achiziţionat pistolul de la o persoană necunoscută din oraşul Cahul, cu scopul de a se proteja, întrucât desfăşoară activităţi de taximetrie.
Arma a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră au întocmit lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor prin deţinerea sau portul fără drept de arme neletale.
De asemenea, faţă de persoana în cauză a fost instituită măsura interzicerii intrării acesteia în ţară pe o perioadă de cinci ani, fiindu-i anulat permisul de mic trafic, iar lucrătorii vamali l-au sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 5.000 de lei.