Alți doi taximetriști – reținuți, într-un dosar de tranzitare ilegală a Moldovei de nouă ucraineni, pentru sume de 5 000 $ | VIDEO
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției Investigare Criminalitate Transfrontalieră și Direcției Urmărire Penală, de comun cu procurorii PCCOCS, anunță reținerea a doi taximetriști din Tighina și Rezina, care ar fi facilitat intrarea ilegală în Moldova prin Camenca a nouă ucraineni apți de luptă, pentru sume de 5.000 dolari americani.
Cei doi taximetriști reținuți acum au transportat ilegal migranți începând din martie 2024. Primul din ei este din Tighina și are vârsta de 31 de ani. Oficial, acesta muncea în calitate de taximetrist și conducea o mașină înregistrată în stânga Nistrului, care-i aparține unuia din complici, cu care a transportat ilegal și cetățenii Ucrainei vizați în schemă. Așa cum mașina a fost folosită la comiterea infracțiunii, aceasta a fost ridicată de oamenii legii, în scopul aplicării sechestrului și eventualei confiscări în baza hotărârii judecătorești. Bărbatul a fost reținut la finele lui august, iar la solicitarea PCCOCS a fost plasat în arest pentru 30 de zile.
Cel de-al doilea taximetrist din Rezina, cu vârsta de 57 de ani a fost reținut în septembrie. Mașina acestuia, de asemenea, a fost ridicată ca rezultat al faptului că a fost folosită la transportarea ilegală a migranților ucraineni. Totodată, în cadrul perchezițiilor, au fost ridicați 6.000 euro care ar fi fost obținuți din transportarea ilegală, telefoane mobile folosite în comunicare în cadrul schemei infracționale și alte probe utile cauzei penale.
De asemenea, în schema infracțională este cercetată și implicarea a doi cetățeni ai Ucrainei, cu vârste de 41 și 55 de ani, care s-au refugiat de război în Moldova.
Dosarul anunțat acum urmează altuia, comunicat în data de 5 septembrie 2024, atunci când au fost reținuți alți doi taximetriști din Rezina și Râbnița. Aceștia continuă să fie investigați, în stare de arest, la solicitarea procurorilor PCCOCS.
Anterior, procurorii PCCOCS au trimis în judecată dosarul unui cetățean al Ucrainei, stabilit în Moldova, în stânga Nistrului, în cazul anunțat în martie 2024 care viza 15 ucraineni transportați ilegal, cu taxe de până la $10.000, urmând ca instanța să se pronunțe. Iar mai recent, în data de 23 iulie 2024, Judecătoria Chișinău-sediul Buiucani i-a condamnat la pedeapsa cu amendă de 60.000 lei pe tatăl și fiul din Slobozia despre care autoritatea publică anunța în ianuarie 2024 că au transportat ilegal opt ucraineni apți de luptă.
Investigațiile penale continuă în dosarul de bază continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.