Cahul devine capitala muzicii clasice pentru următoarele 4 zile //FOTO

Cahul devine capitala muzicii clasice pentru următoarele 4 zile //FOTO

La Cahul a demarat Festivalul Internațional de Muzică Clasică „Crescendo”. Cinci zile, pe scena palatului de Cultură „Nicolae Botgros” din Cahul vor evolua cele mai titrate orchestre și muzicieni din țară și de peste hotare. Festivalul este la a X-a ediție

Dirijorul Rotilă Ilie Croitoru a evoluat pe cele mai mari scene din Moscova și Șt. Petersburg, iar câțiva ani în urmă a revenit la Cahul și a pus bazele Filarmonicii Municipale Cahul. Festivalul este o inițiativă a sa.    

„Sperăm că acest festival va devin un festival de clasă înaltă, vom avea un viitor frumos, un centrul al muzicii  clasice. Cahul devine o capitală culturală astăzi. La acest festival vor evolua cele mai vestite orchestre, colective din republica skodlova. Acest festival a fost gândit la Chișinău, primele 5 ediții au avut loc la Chișinău. După o pauză de câțiva ani, am gândit să mutăm acest festival la Cahul. Mulți nu înțelegeau de ce un festival care merită atenția unei capitale să vina undeva în provincie, la sudul țării, unde nu este tradiția muzicii clasice. Astăzi ne dăm seama că am făcut un pas reușit. Anul acesta nu pot veni muzicienii din Rusia, prietenii noștri pentru că biletele sunt foarte scumpe” ne-a declarat Ilie „Rotilă” Croitoru, dirijor, Directorul Filarmonicii Municipale Cahul.

La deschiderea festivalului au evoluat orchestra, corul și soliștii Teatrului național de Operă și Balet „Maria Bieșu”

„Mă bucur ca pentru a câta oară sunt invitat la Cahul de către Ilie Croitoru.. care a reușit în pofida faptului că ar fi departe de capitală să organizeze un astfel de festival la sudul Moldovei, capitala de sud a Moldovei, orașul Cahul. Este un program interesant, vin oameni de valoare, vin multe orchestre. Publicul este familiarizat cu arta academică, cu cele mai frumoase opere care pot fi aduse în scena la acest festival” ne-a comunicat Nicolae Dohotaru, director artistic și prim dirijor al Teatrului Național de Operă și Balet Maria Bieșu. 

Nicolae Dohotaru: „Eu consider ca cahulenii sunt setoși de artă, de frumos, cu atât mai mult că toți știu că la Chișinău se organizează cele mai mari evenimente culturale, dar iaca că se poate de organizat și în alte orașe a Moldovei. Ar fi bine ca exemplul cahulenilor să fie preluat și de alte orașe mari din Republica Moldova ca să fie un mereu festival”. 

Pe scena Festivalului vor evolua muzicieni din Israel, Germania, România și SUA, alături de orchestrele Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, Companiei Teleradio Moldova, Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, dar și Orchestra Europeană de Tineret a Filarmonicii Municipale Cahul 

„Noi am început o orchestră de tineret, se numește Orchestra Europeană de Tineret care este a Filarmonicii Municipale din Cahul și este formată din muzicieni tineri din diferite licee… din Iași, din Chișinău, copiii noștri care învață în instituțiile superioare și vom evolua în cadrul festivalului luni, 5 septembrie” a spus Ilie Croitoru. 

„Acest festival devine un eveniment important pentru promovarea muzicii clasice la nivel de regiune. Avem pe scena festivalului cele mai importante orchestre și soliști din țară și de peste hotare. Investim astfel în cultura țării. Prin investiția în cultură obținem succese și în alte domenii. Avem talente, avem potențial și cred eu că prin activitatea și munca prodigioasă a Filarmonicii Municipale Cahul rezultate și proiecte importante urmează încă să vina” a declarat Nicolae Dandiș, primarul mun. Cahul. 

Festivalul Internațional de Muzică Clasică „Crescendo” se va desfășura până pe 6 septembrie, air spectacolele vor avea loc cu începere de la ora 18:00, în incinta Palatului de Cultură N.Botgros din Cahul. Intrarea este liberă. 

Articole similare