Locuitorii din sectorul Centru al municipiului Cahul sunt atenționați că marți, 4 august 2026, furnizarea apei potabile va fi sistată parțial, în intervalul orelor 09:00–18:00.
Potrivit Primăriei municipiului Cahul, sistarea va avea loc în perimetrul străzii Republicii, la intersecția cu strada Alexei Mateevici, fiind afectați parțial consumatorii din sectorul Centru.
Intervenția este necesară pentru conectarea noilor rețele de alimentare cu apă construite în cadrul proiectului de modernizare a infrastructurii.
Lucrările sunt realizate în baza notificării oficiale transmise de antreprenorii SRL Polimer Gaz Conducte și Irinda Prim SRL, în cadrul unui proiect finanțat de Guvernul Germaniei și Uniunea Europeană prin intermediul KfW.
Primăria recomandă consumatorilor afectați să își asigure din timp rezervele necesare de apă pentru perioada în care furnizarea va fi sistată.
Autoritățile își cer scuze pentru eventualele inconveniente și le mulțumesc locuitorilor pentru înțelegere.
Potrivit Primăriei, lucrările sunt necesare pentru îmbunătățirea calității serviciului de alimentare cu apă și dezvoltarea unei infrastructuri moderne și durabile în municipiul Cahul.