Cursuri de limba română și sprijin la integrare pentru străinii din Republica Moldova: Parlamentul a adoptat proiectul de lege privind integrarea străinilor

Cursuri de limba română și sprijin la integrare pentru străinii din Republica Moldova: Parlamentul a adoptat proiectul de lege privind integrarea străinilor
imagine simbol

Autoritățile vor putea coordona și monitoriza mai bine integrarea străinilor care locuiesc în Republica Moldova. Parlamentul a adoptat în lectura a doua un proiect de lege care modifică mai multe acte normative pentru a crea mecanisme de integrare mai eficiente, mai accesibile și mai incluzive.

Proiectul de lege, elaborat de Ministerul Afacerilor Interne, prevede activități de integrare pentru străini precum sesiuni de informare specializată și de acomodare socioculturală, cursuri de limba română, măsuri de ocupare a forței de muncă și informare privind obținerea cetățeniei Republicii Moldova, desfășurate în Centre de integrare pentru străini din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație.

Totodată, proiectul elimină ajutorul bănesc acordat solicitanților de azil, deoarece necesitățile lor de bază sunt deja acoperite prin mecanismele prevăzute de cadrul normativ conex, care reglementează cazarea, alimentația, îmbrăcămintea și alte facilități materiale destinate solicitanților de azil fără mijloace de întreținere.

Străinii titulari ai cărții de rezidență vor putea deveni membri ai asociațiilor de economii și împrumut, drept rezervat până acum cetățenilor și apatrizilor. Persoanele aflate în custodie publică vor beneficia de asistență juridică de urgență prin numirea unui avocat de serviciu, iar solicitanții de recunoaștere a statutului de apatrid vor avea acces la asistență juridică indiferent de venituri. Beneficiarii de protecție temporară vor putea accesa măsurile de ocupare a forței de muncă, inclusiv indemnizația de șomaj, și nu își vor pierde automat statutul dacă documentul de ședere expiră în perioada în care participă la aceste măsuri.

Proiectul mai instituie Grupul de lucru interinstituțional privind includerea străinilor în programe și măsuri de integrare, o platformă de cooperare între autoritățile centrale și locale și alte instituții relevante. Grupul va evalua nevoile individuale ale străinilor și va putea contribui la planurile individuale de integrare, mai ales în cazurile complexe sau care vizează persoane cu necesități speciale. De asemenea, va analiza periodic procesul de integrare, va identifica deficiențele și va planifica acțiuni comune ale instituțiilor implicate.

Majoritatea prevederilor proiectului vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2027, cu excepția celor referitoare la noua Lege privind admisia, șederea și supravegherea străinilor, care se va aplica din 1 iunie 2027.

Anul trecut, 162 de persoane au solicitat măsuri de integrare în Republica Moldova prin Centrele de integrare pentru străini. Cele mai multe solicitări au venit din partea cetățenilor Ucrainei (100 de persoane), ai Federației Ruse (18) și ai Turciei (4).

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru