Procuratura municipiului Chișinău informează despre condamnarea unei tinere în vârstă de 19 ani pentru participarea, în cadrul unui grup criminal organizat, la șase episoade de escrocherie în proporții deosebit de mari.
Instanța de judecată a recunoscut-o vinovată și i-a aplicat o pedeapsă de 4 ani și 8 luni de închisoare, cu executarea într-un penitenciar de tip semiînchis pentru femei, precum și o amendă în mărime 450 000 lei. Totodată, acesteia i-a fost interzis să ocupe funcții ce țin de gestionarea bunurilor materiale și a mijloacelor financiare pe un termen de 5 ani.
Potrivit materialelor cauzei, în perioada 17-21 aprilie 2026, tânăra a acționat împreună cu alte persoane, în cadrul unui grup criminal organizat, implicat într-o schemă de escrocherie prin care mai multe persoane, în special cele în etate, au fost deposedate de mijloace bănești.
Membrii grupului contactau telefonic victimele, prezentându-se drept polițiști sau angajați ai unor bănci. Sub pretextul că datele personale ar fi fost folosite în scopuri frauduloase și că banii le-ar fi în pericol, aceștia le convingeau să retragă mijloacele bănești din conturi sau să pregătească banii pe care îi aveau acasă și să-i transmită unor membri ai grupului, care se prezentau drept curieri. Victimelor li se promitea că banii vor fi păstrați în siguranță și restituiți ulterior.
Tânăra avea rolul de a colecta banii de la victime și de a-i transmite altor membri ai grupului, urmând instrucțiunile primite prin aplicația „Telegram”. Pentru fiecare deplasare, aceasta primea între 500 și 1 500 de lei, în funcție de suma colectată.
În cele șase episoade, prejudiciile cauzate victimelor au variat între 27 527,08 lei și 721 602,68 lei. Au fost sustrase atât sume în lei, cât și în valută străină, prejudiciul material total fiind estimat la 1 136 899,76 lei.
În cadrul examinării cauzei, tânăra și-a recunoscut integral vina și a solicitat examinarea dosarului în procedură simplificată, în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Sentința este cu drept de apel.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atât timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
Procuratura îndeamnă cetățenii să fie vigilenți și să nu transmită bani escrocilor care pretind că le protejează economiile. În cazul unor apeluri suspecte, verificați informațiile direct cu instituțiile vizate și anunțați Poliția.