Mănăstirea Sfânta Treime din satul Roșu a găzdui o tabără pentru 100 de tineri din raioanele Cahul, Cantemir și Leova

Mănăstirea Sfânta Treime din satul Roșu a găzdui o tabără pentru 100 de tineri din raioanele Cahul, Cantemir și Leova
sursa: Episcopia Basarabiei de Sud

100 de tineri din raioanele Cahul, Cantemir și Leova au participat, joi, 13 august, la cea de-a doua tabără din cadrul proiectului „Comunitate și comuniune”, desfășurată la Mănăstirea „Sfânta Treime” din satul Roșu. Informația a fost publicată de Biroul de presă al Episcopiei Basarabiei de Sud. Evenimentul s-a desfășurat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud.

Tabăra a avut genericul „Demnitatea și egalitatea în familia creștină” și a fost organizată cu sprijinul Misiunii Sociale „Diaconia” și al partenerului său CRS, în contextul Anului omagial al pastorației familiei creștine în Patriarhia Română.

Activitățile au început cu săvârșirea slujbei de Te Deum, la care a fost prezent și Preasfințitul Părinte Veniamin. La final, ierarhul i-a binecuvântat pe tinerii participanți și i-a îndemnat să valorifice aceste momente de comuniune, cunoaștere și formare duhovnicească. Totodată, acesta le-a recomandat să-și împărtășească gândurile, întrebările și trăirile cu preoții care au coordonat atelierele tematice.

Preasfințitul Părinte Veniamin i-a îndemnat pe tineri să-și trăiască perioada tinereții cu responsabilitate și în rânduială, să rămână aproape de Dumnezeu prin rugăciune și fapte bune și să ceară ocrotirea și mijlocirea sfinților. De asemenea, i-a încurajat ca prin alegerile și faptele lor să aducă bucurie familiilor în care au crescut și comunităților din care fac parte.

Ca semn al binecuvântării arhierești, fiecare participant a primit câte un acatist. Ulterior, ierarhul a binecuvântat lucrările taberei desfășurate în acea zi.

774136670_1352172927095013_5310925920499849549_n.jpg

Programul a continuat prin împărțirea tinerilor în grupe de lucru, coordonate de clerici din Protopopiatele Cahul și Cantemir și Tigheci. Participanții au avut parte și de activități dedicate cunoașterii, dialogului și comuniunii, iar la amiază au luat masa împreună în trapeza mănăstirii.

O parte a programului a fost dedicată Sfântului Cuvios Mărturisitor Iraclie din Basarabia, ale cărui moaște sunt așezate spre închinare în Catedrala Eparhială „Sfântul Ierarh Dionisie și Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Cahul. Sfântul este prăznuit la data de 3 august și a trecut la cele veșnice la 16 august 1964.

În cadrul activităților, tinerii au urmărit filmul documentar „Cu potirul printre obuze”, realizat de TRINITAS TV. Producția prezintă viața, activitatea pastoral-misionară și mărturisirea Sfântului Cuvios Iraclie, precum și aspecte care au stat la baza canonizării sale.

774467987_1352173930428246_5651588725032490530_n.jpg

După vizionarea filmului, participanții s-au deplasat la Catedrala Eparhială din Cahul, unde s-au închinat la moaștele Sfântului Cuvios Mărturisitor Iraclie din Basarabia și au cerut ajutorul, ocrotirea și mijlocirea acestuia.

La finalul zilei, tinerii și-au exprimat recunoștința față de organizatori pentru posibilitatea de a participa la eveniment și i-au mulțumit Preasfințitului Părinte Veniamin pentru prezența în mijlocul lor, pentru îndemnurile oferite și pentru binecuvântarea arhierească.

Potrivit Biroului de presă al Episcopiei Basarabiei de Sud, ziua dedicată rugăciunii, formării și comuniunii face parte din activitatea pastorală și misionară desfășurată de Episcopie în rândul tinerei generații. Scopul acestor activități este de a sprijini formarea tinerilor în duhul credinței, al responsabilității, al respectului față de familie și al dragostei față de Biserică și comunitate.

sigla stire

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru